Live

Avertisment: China riscă "un val colosal", cu 640.000 de cazuri de infectări pe zi

Data actualizării: Data publicării:
China s-ar putea confrunta cu un val colosal de infectări, dacă s-ar redeschide ca Statele Unite sau țările europene. FOTO: Getty Images

China s-ar putea confrunta cu "un val colosal de infectări", dacă s-ar redeschide ca Statele Unite sau țările europene: aproape 640.000 de cazuri, pe zi. 

Cercetătorii universității Peking au folosit un model matematic, cu date din luna august din Statele Unite, Marea Britanie, Spania, Franța și Israel, pentru a vedea cum s-ar putea modifica situația, dacă regimul comunist ar ridica restricțiile de călătorie.

Aceasta în condițiile în care sâmbătă, oficial, China avea doar 25 de cazuri noi în 24 de ore, dintre care 20 importate.

Potrivit studiului citat de Reuters, China nu-și poate permite să revină la o viață obișnuită, până nu va administra vaccinuri mai eficiente sau noi tratamente.

Numărul de infectări zilnice ar ajunge în China la cel puțin 637.155 dacă s-ar adopta strategia Statelor Unite, se arată în raport.

Totodată, cazurile zilnice ar atinge cifra de 275.793 dacă China ar avea aceeași abordare ca Marea Britanie și 454.198 dacă ar adopta strategia din Franța, potrivit cercetătorilor.

"Calculele și estimările dezvăluie posibilitatea reală a unui focar colosal, care aproape sigur ar induce o povară imposibil de acceptat asupra sistemului medical. Descoperirile noastre ridică un semnal de alarmă clar că, deocamdată, nu suntem pregătiți să îmbrățișăm strategii de "deschidere" bazate exclusiv pe ipoteza imunității de turmă indusă de vaccinare susținută de anumite țări occidentale", se arată în raport.

Matematicienii au avertizat că estimările lor se bazează pe calcule aritmetice de bază și că sunt necesare modele mai sofisticate pentru a studia evoluția pandemiei în cazul în care restricțiile de călătorie ar fi ridicate.

China a menținut o politică de toleranță zero față de COVID-19.

Raportul, care nici nu ia în calcul riscurile noii variante Omicron, este un duș rece pentru regimul comunist de la Beijing care se mândrește că a administrat criza pandemică mai bine decât statele occidentale.

Experții OMS au decis vineri că noua variantă de coronavirus secvențiată de cercetătorii din Africa de Sud este o "variantă îngrijorătoare", care are un potențial de reinfectare mai mare decât al celorlalte variante. Cunoscută până acum ca tulpina B.1.1.529, noua tulpină a primit și un nume: Omicron.

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Nouă polițiști de la Secția 16, condamnați după ce au torturat doi tineri. Nouă ani de închisoare pentru un fost lider de sindicat

Cel mai mare mister din istoria aviației. Autoritățile din Malaezia reiau căutările zborului MH370, dispărut acum mai bine de 10 ani

Apocalipsa economică a Europei. Secretul murdar din spatele eșecului Uniunii Europene de a ține pasul cu SUA și China (Politico)

Ce este „arma magică” a lui Xi Jinping de care Occidentul se teme la fel de mult ca de arsenalul militar al Chinei

Partenerii noștri