Autoritățile ruse i-au spus mamei lui Navalnîi că fiul ei a murit de „sindromul morții subite”
Autoritățile ruse i-au spus mamei disidentului Aleksei Navalnîi, ucis de regim într-un lagăr din Siberia, că fiul ei a murit din cauza unui „sindrom de moarte subită” și că trupul neînsuflețit nu va fi predat familiei pentru înmormântare până la finalizarea „anchetei”, scrie Reuters.
Aleksei Navalnîi, cel mai aprig disident față de regimul Putin din ultimii ani, a murit la 47 de ani într-un lagăr din Siberia, o așa-zisă „colonie penală” unde opozantul anti-Putin trebuia să ispășească o pedeapsă uriașă.
Mama lui Navalnîi, Liudmila, în vârstă de 69 de ani, a înfruntat, sâmbătă, temperaturi arctice de minus 30 de grade Celsius pentru a ajunge la penitenciarul în care a murit fiul ei. Ea a primit un anunţ oficial de deces în care se precizează că ora decesului a fost 14:17, ora locală, pe 16 februarie, a declarat purtătoarea de cuvânt a lui Navalnîi, Kira Iarmiș, pentru Reuters.
„Când avocatul şi mama lui Alexei au ajuns la colonie în această dimineaţă, li s-a spus că motivul decesului lui Navalnîi a fost sindromul morţii subite”, a precizat Ivan Jdanov, care conduce Fundaţia Anticorupţie a lui Navalnîi, pe Twitter.
„Sindromul morţii subite” este un termen vag pentru diferite tulburări cardiace care cauzează stop cardiac subit şi deces.
De asemenea, nu este clar unde se află cadavrul lui Navalnîi, a precizat echipa sa. Mamei sale i s-a spus că trupul a fost dus la Salekhard, oraşul din apropierea complexului penitenciar, dar când a ajuns la morgă, aceasta era închisă.
La momentul în care au fost contactați de avocatul lui Navalnîi, reprezentanții de la morgă au precizat că trupul disidentului nu se află acolo, conform Kirei Iarmiș.
Ulterior, oficialii i-au spus că trupul nu va fi predat până când ancheta nu va fi finalizată, deşi anterior li se spusese că nu există suspiciuni de crimă.
„În acest moment nu avem acces la cadavru şi nu ştim cu siguranţă unde se află, iar noi cerem ca autorităţile ruse să predea imediat corpul lui Alexei familiei sale”, a declarat Iarmiș într-un interviu. Un angajat al singurei morgi din Salekhard a declarat pentru Reuters că trupul lui Navalnîi nu a ajuns acolo.
Editor : Adrian Dumitru
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News