Live

Austria se opune extinderii Schengen din cauza migrației deși nu și-a adaptat legislația pentru a rezolva problema. Ce îi recomandă UE

Data publicării:
Cancelarul Austriei Karl Nehammer. Foto: Profimedia Images

Consiliul Uniunii Europene a adoptat, la reuniunea din 19 decembrie 2022, o decizie prin care formulează recomandări Austriei de remediere a deficienţelor identificate în evaluarea din 2020 a aplicării de către această ţară a acquis-ului Schengen în domeniul returnării cetăţenilor unor terţe state, informează un document pus la dispoziţia delegaţiilor naţionale, potrivit Agerpres.

În termen de două luni de la adoptarea deciziei, Austria ar trebui să elaboreze un plan de acţiune pentru punerea în aplicare a tuturor recomandărilor care vizează remedierea eventualelor deficienţe identificate în raportul de evaluare şi să transmită planul respectiv Comisiei şi Consiliului.

În urma evaluării Schengen efectuate în 2020 în domeniul returnării, s-a adoptat un raport privind constatările şi analizele, în care sunt enumerate bunele practici şi deficienţele identificate.

În ce priveşte procedurile de returnare, Consiliul recomandă Austriei să prevadă, în toate deciziile de returnare emise pentru cetăţenii ţărilor terţe aflaţi în situaţie de şedere ilegală, obligaţia de a părăsi teritoriul tuturor statelor Spaţiului Schengen pentru a ajunge într-o anumită ţară terţă; să ia măsuri pentru a se asigura că, atunci când ţară terţă de returnare nu a fost specificată în decizia de returnare din cauza imposibilităţii de a o identifica în conformitate cu dreptul intern sau cu practica juridică naţională, principiul nereturnării este respectat; să modifice dreptul intern în vederea transpunerii corecte a articolului 3 punctul 3 din Directiva 2008/115/CE.

Cu privire la garanţii procedurale, Austria ar trebui să modifice dreptul intern astfel încât căile de atac împotriva deciziilor de returnare, în cazul în care decizia ar expune cetăţeanul unei ţări terţe riscului real de a fi supus unui tratament contrar articolului 3 din Convenţia europeană a drepturilor omului sau articolului 4 din Carta drepturilor fundamentale a UE, să aibă efect suspensiv cel puţin până când instanţa va hotărî dacă acordă sau nu un efect suspensiv căii de atac.

Austriei i se recomandă, de asemenea, să modifice dreptul intern în ceea ce priveşte durata interdicţiilor de intrare, pentru a alinia legislaţia la dispoziţiile Directivei 2008/115/CE, şi pentru a se asigura că interdicţiile de intrare sunt emise în conformitate cu articolul 11 alineatul (1) din Directiva 2008/115/CE.

Totodată, Austriei i se recomandă să ia măsuri pentru a îmbunătăţi condiţiile de luare în custodie publică din centrele de cazare, asigurându-se că centrele de cazare sunt concepute astfel încât să reflecte natura luării în custodie publică, că resortisanţii ţărilor terţe sunt, în principiu, ţinuţi în custodie publică în regim deschis, că li se oferă mai frecvent o gamă mai largă de activităţi recreative organizate şi că toate camerele şi spaţiile comune sunt dotate în mod corespunzător şi se află în stare bună.

În plus, Austria trebuie să se asigure că minorii ţinuţi în custodie publică sunt separaţi în toate circumstanţele de adulţi cu care nu sunt înrudiţi, să modifice legislaţia naţională astfel încât obligaţia de a oferi cazare şi îngrijire adecvată vârstei lor să se refere şi la minorii cu vârsta de peste 16 ani, şi să alinieze practica în consecinţă; să se asigure că se efectuează o evaluare individuală înainte de a se decide cu privire la utilizarea percheziţiilor corporale şi să ia în considerare utilizarea unor metode mai puţin intruzive.

În ce priveşte returnările forţate, Austriei i se recomandă să ia măsuri pentru a spori eficacitatea sistemului de supraveghere a acestora, inclusiv prin supravegherea returnărilor forţate efectuate cu zboruri regulate şi prin extinderea domeniului de aplicare al activităţii de supraveghere la toate fazele operaţiunii de returnare forţată.

Editor : R.K.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Șefa migrației din UE a tras un semnal de alarmă cu privire la vizele rusești. Care ar fi amenințările la securitatea Uniunii Europene

Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință

Karl Nehammer anunță începerea negocierilor pentru coaliția de guvernare. Ce plan are cancelarul austriac

Cancelarul Karl Nehammer a postat imagini de la o întâlnire cu Nicolae Ciucă. Liderul PNL nu are anunțat nimic în programul oficial

Partenerii noștri