Live

Atacul terorist din Sri Lanka: Creștinii au fost în ultimul an ținta amenințărilor și violențelor

Data actualizării: Data publicării:

Atacul terorist din Sri Lanka soldat cu peste 180 de morți și cel puțin 560 de răniți vine pe fondul unor conflicte inter-religioase care s-au intensificat în ultimul an. Conform unui raport al Departamentului de stat al SUA, citat de site-ul TravelZoom, unele grupuri și biserici creștine s-au plâns că au fost presate să încheie sau să renunțe la slujbele religioase, după ce autoritățile le-au catalogat drept „adunări neautorizate”.

Primele conflicte religioase din Sri Lanka au fost asociate cu războiul tigrilor tamili (hinduși) pentru independență/ largă autonomie. Ca o paranteză, în acest război civil au apărut pentru prima dată în lume vestele sinucigașe, cu explozibil, care apoi au fost folosite de extremiștii musulmani din Orientul Mijlociu. Hindușii din nord au vrut să se separe de budiști, iar războiul lor de independență a durat până în 2009.

Hindușii tamili au avut o problemă și cu musulmanii, în anii 90, când au vrut să curețe etnic și religios provincia din nordul insulei, i-au alungat pe musulmani și le-au dat foc la moschei.

Mai aproape de zilele noastre, în 2018, autoritățile din Sri Lanka au declarat stare de urgență în regiunea Kandy (o destinație turistică de top a țării), după ce un grup extremist budist a atacat casele, magazinele și moscheile musulmanilor. Un tânăr de 27 de ani a fost ars de viu în timp ce se afla într-o clădire, în timpul atacului.

Ca răzbunare, grupuri de musulmani furioși au atacat un camion condus de un singalez budist. Acesta a murit în urma rănilor. Tensiunile dintre cele două comunități au continuat, iar polițiștii și forțele de ordine singaleze au fost acuzate că au asistat pasive la distrugerile caselor și moscheilor minorității musulmane.

Violențele de anul trecut vin după mai mulți ani în care tensiunile anti-musulmane au crescut în Sri Lanka. Interesant este că grupul extremist budist, Bodu Bala Sena, este condus de călugări, iar principala acuzație adusă musulmanilor a fost aceea că încearcă să-i convertească pe localnici la islam.

Violențe și presiuni împotriva creștinilor

Nu doar musulmanii s-au plâns de opresiunea majoritarilor, ci și creștinii. Totuși, tensiunile dintre budiști și creștini nu s-au ridicat niciodată la amploarea atentatelor de astăzi. Potrivit Alianței Naționale Creștin-Evanghelice din Sri Lanka, numai anul trecut au existat 86 de incidente (discriminări, violențe, amenințări) verificate împotriva creștinilor și a locurilor de cult creștine.

Luna trecută, mai mulți călugări budiști au încercat să întrerupă slujba religioasă dintr-o biserică creștină.

În raportul său din 2018 privind drepturile omului din Sri Lanka, Departamentul de Stat al SUA a remarcat faptul că unele grupuri și biserici creștine s-au plâns că au fost presate să încheie sau să renunțe la slujbele religioase, după ce autoritățile le-au catalogat drept „adunări neautorizate”.

Citiți mai mult pe TravelZoom.ro

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Alertă de posibil atac terorist în zonele turistice din Sri Lanka. Israel și SUA le cer cetățenilor să plece

Iadul din paradis: Trei ani de groază pentru zeci de naufragiați blocați într-o bază militară secretă din mijlocul Oceanului Indian

Patru pescari au murit în Sri Lanka după ce au băut un lichid misterios din sticle găsite în ocean

Tragedie la o cursă de mașini. Cel puțin șapte oameni au murit după ce o mașină a lovit mulțimea

Partenerii noștri