Live

Atacatorii au părăsit petrolierul sechestrat în Golful Oman. Marina Britanică: „Nava este în siguranţă. Incidentul s-a încheiat”

Data publicării:
Ruta maritimă către Golful Persic a devenit unul dintre cele mai fierbinți puncte de pe glob. În imagine, petrolierul Mercer Street, atacat cu o dronă, incident în urma căuia au murit doi membri ai echipajului, dintre care unul român. Foto

Incidentul maritim din Golful Oman s-a încheiat, anunţă autorităţile britanice, precizând că indivizii înarmaţi care urcaseră la bordul unei nave comerciale în tentativa de a o deturna au plecat miercuri dimineaţă.

"Nava este în siguranţă. Incidentul s-a încheiat", a comunicat miercuri Comandamentul britanic pentru Operaţiuni Maritime Comerciale (UKMTO), fără a oferi detalii.

Forţele Navale Regale din Marea Britanie anunţaseră marţi după-amiază o "potenţială deturnare" în Golful Oman. Conform unor surse maritime, indivizi înarmaţi preluaseră controlul asupra navei MV Asphalt Princess şi ar fi încercat să o deturneze spre Iran, scrie Mediafax.

Publicaţia The Times a relatat că oficialii militari britanici suspectează că "membri ai armatei iraniene ori ai grupurilor proiraniene au preluat abuziv controlul asupra unei nave comerciale". Gardienii Revoluţiei din Iran au negat orice implicare în acest incident, iar Ministerul de Externe de la Teheran a transmis că "informaţiile privind producerea unor incidente succesive în Golful Persic şi în Golful Oman sunt complet suspecte, încercându-se crearea unei atmosfere false în jurul Iranului".

Incidentul maritim a fost raportat marţi de Comandamentul britanic pentru Operaţiuni Maritime Comerciale (UKMTO), care a semnalat un "atac de tip non-piraterie" produs la aproximativ 60 de mile marine (110 kilometri) de oraşul Fujairah, situat în Emiratele Arabe Unite. Cinci nave comerciale au raportat statutul "în afara controlului", ceea ce înseamna că nu puteau fi manevrate din cauze excepţionale. Miercuri, navele Golden Brilliant, Queen Ematha, Jag Pooja, Abyss şi Asphalt Princess au reînceput să circule.

Incidentul a avut loc după ce petrolierul MV Mercer Street a fost atacat, pe 30 iulie, în Marea Arabiei, în largul coastelor statului Oman. Atacul asupra petrolierului MV Mercer Street s-a soldat cu moartea unui marinar român şi a unuia britanic. Israelul, Statele Unite şi Marea Britanie au atribuit Iranului atacul asupra petrolierului MV Mercer Street, utilizat de compania unui antreprenor israelian. Iranul a negat orice implicare în acel incident.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

China, Rusia și Iran fac o demonstrație de forță în Golful Oman, la exercițiul militar comun „Centura de Securitate Maritimă 2024”

SUA și UK pregătesc acțiuni împotriva rebelilor Houthi din Yemen, după ce Iranul a confiscat o navă în regiune

VIDEO. Manevre periculoase făcute de un elicopter iranian în apropierea unei nave de război a SUA

VIDEO Explozie urmată de incendiu la o navă într-un port din Siria, la două săptămâni după atacul asupra petrolierului Mercer Street

Partenerii noștri