Live

Atac cu rachete rusești în regiunea Odesa: 4 morți, printre care o fetiță de 10 ani

Data publicării:
Fum se ridică deasupra unor turnuri de electricitate ucrainene, după un atac cu rachete al rușilor. Foto: Profimedia Images

Un atac cu rachete al Rusiei a ucis patru persoane miercuri, în districtul Odesa din sudul Ucrainei. Printre victime se află și o fetiţă de 10 ani, a declarat guvernatorul regional, Oleh Kiper.

Oleh Kiper a indicat pe aplicaţia de mesagerie Telegram că unul dintre răniţi se află în stare gravă după ce i-au fost amputate picioarele, potrivit Reuters, preluată de Agerpres.

Echipele de urgenţă se află pe teren, a precizat el, iar „medicii fac tot ce pot”.

Oficialii ucraineni presupun că au fost rachete balistice Iskander-M, care au lovit între orele 18:00 şi 18:30 (15:00-15:30 GMT) şi au avariat, de asemenea, o infrastructură de transport, inclusiv camioane ce staţionau în zonă.

Armata ucraineană a declarat, la rândul său, că atacul pare să fi vizat facilităţi de transport. O staţie de benzină a fost lovită, ceea ce creşte riscul de explozii în zonă.

Acesta este al doilea atac asupra Odesei în ultimele 24 de ore. În noaptea de marţi spre miercuri, Rusia a atacat regiunea Odesei cu drone şi rachete. Ruşii au lovit infrastructura critică, de transport şi logistică, iar doi angajaţi ai unei companii de transporturi au fost răniţi, potrivit Unian.

Odesa, unul dintre cele mai aglomerate porturi din Ucraina, a fost o ţintă frecventă a atacurilor ruseşti în războiul care durează de 25 de luni, notează Reuters.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Rusia va inspecta partea ocupată a regiunii Herson din cauza sinuciderilor în rândul militarilor săi, spun partizanii ucraineni

Ucraina a atacat pentru prima oară trupele ruse doar cu sisteme terestre robotizate, fără soldați

Rusia a lăsat Abhazia în „întuneric total, la propriu și la figurat”. Liderul regiunii separatiste cere ajutor

Viktor Orban: Ungaria se bazează pe sprijinul României și al Bulgariei pentru a-și asigura livrările de energie

Partenerii noștri