Live

Atac cu posibilă motivație islamistă în Germania. Autoritățile au reținut un suspect într-o operațiune cu focuri de armă

Data publicării:
Foto: GettyImages

Un tânăr în vârstă de 23 de ani, care conducea cu viteză redusă, sâmbătă noapte, într-un oraș din Germania, a fost înjunghiat grav în braț de un individ care i-a deschis portiera. Atacatorul ar fi strigat „Allahu akbar”, potrivit presei germane.

Poliţia din oraşele Koln şi Aachen nu a confirmat, dar nici nu a negat aceste relatări ale publicaţiilor Bild şi Aachener Zeitung.

Incidentul s-a produs în orașul Stolberg din landul Renania de Nord-Westfalia. Victima are răni serioase, dar viaţa nu îi este în pericol.

Atacatorul a reuşit să fugă de la locul faptei, iar poliția a declanșat o operaţiune de căutare a lui la nivel naţional şi a lansat o anchetă cu privire la motivaţia atacului, potrivit unui purtător de cuvânt al poliţiei din Aachen.

Duminică seara poliția a anunțat că a reținut un suspect într-o acţiune care s-a soldat cu rănirea acestuia, dar şi a altor două persoane, printre care un poliţist, scrie Agerpres.

Suspectul călătorea ca pasager într-un autoturism în apropierea oraşului Aachen. Poliţia din Koln a anunţat pe Twitter că suspectul, şoferul vehiculului şi un poliţist au fost răniţi într-o confruntare, fără a oferi alte detalii.

„În acest moment nu putem exclude extremismul islamist ca motiv” al atacului, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne din landul Renania de Nord-Westfalia.

Editare web: Luana Păvălucă

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Preşedinta Parlamentului European susţine că Germania ar trebui să trimită rachete Taurus în Ucraina

Țara care a donat Ucrainei cele mai multe tancuri Leopard 2

Merkel se declară „profund îngrijorată” de implicarea miliardarului Elon Musk în administrația lui Trump. Care este motivul

Bosch anunță concedieri masive. Sunt așteptate mișcări sindicale puternice

Partenerii noștri