Live

„Așteaptă apelul meu”. Decizia luată de soția fostului șef Interpol, dispărut în mod misterios după vizita din China

Data publicării:
Interpol, care îşi are sediul în oraşul francez Lyon, a anunţat ulterior că Meng a demisionat din funcţia de preşedinte.

Soţia fostului şef al Interpol Meng Hongwei a angajat două firme de avocatură pentru a o ajuta să îl găsească pe soţul său, care este dispărut de când a efectuat o vizită în China sa natală în urmă cu peste o lună, potrivit Reuters, transmite Agerpres.

La câteva zile după ce soţia lui Meng Hongwei, Grace Meng, l-a declarat dispărut, determinând Franţa să deschidă o anchetă, China a transmis că el este sub investigaţie pentru corupţie şi alte nereguli.

Interpol, care îşi are sediul în oraşul francez Lyon, a anunţat ulterior că Meng a demisionat din funcţia de preşedinte.

Însă nu se mai ştie nimic de Meng după ce el i-a trimis soţiei sale un mesaj pe WhatsApp la 25 septembrie cu textul: „Aşteaptă apelul meu".

Grace Meng a anunţat acum că a decis să apeleze la două firme de avocatură, una din Londra şi una din Paris, pentru a se ocupa de cazul soţului său.

„De când soţul meu a dispărut, oameni din întreaga lume au întrebat ce pot face pentru a ajuta", a precizat ea într-un comunicat transmis prin e-mail.

„Înainte de toate, fac apel la toată lumea să ceară Chinei să respecte drepturile fundamentale ale familiei noastre. Dispariţia sa nu poate avea alte cauze decât unele politice", a adăugat ea.

Nu se ştie dacă Meng Hongwei, în vârstă de 64 de ani, este închis sau nu. Nu se ştie nici dacă i s-a permis să fie reprezentat de avocaţi.

Autorităţile franceze au spus că soţia şi copiii lui Meng se află sub protecţia poliţiei la Lyon după ce au primit ameninţări.

Meng, ministru adjunct pentru securitate publică în China, a devenit preşedinte al Interpol la sfârşitul lui 2016 în cadrul unor eforturi mai ample ale Chinei de a-şi asigura posturi de conducere în organizaţii internaţionale.

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cel mai mare mister din istoria aviației. Autoritățile din Malaezia reiau căutările zborului MH370, dispărut acum mai bine de 10 ani

Apocalipsa economică a Europei. Secretul murdar din spatele eșecului Uniunii Europene de a ține pasul cu SUA și China (Politico)

Ce este „arma magică” a lui Xi Jinping de care Occidentul se teme la fel de mult ca de arsenalul militar al Chinei

China va avea peste 1000 de focoase nucleare până în 2030. Ce date mai relevă un raport al Pentagonului despre armata Beijingului

Partenerii noștri