Live

Asasinatul parlamentarului britanic a fost declarat „atac terorist”. Reacția premierului Boris Johnson la atac

Data actualizării: Data publicării:
David Amess a fost înjunghiat de mai multe ori în timpul unei întâlniri cu votanții săi. Foto: Profimedia Images

Asasinarea parlamentarului David Amess, vineri, în timpul unei întâlniri cu votanții săi, la o biserică, a fost declarată „atac terorist” de autoritățile britanice, relatează Reuters.

Amess, în vârstă de 69 de ani, care făcea parte din Partidul Conservator al prim-ministrului Boris Johnson, a fost înjunghiat de mai multe ori într-un atac la miezul zilei chiar într-o biserică metodistă din Leigh-on-Sea, la est de Londra.

Poliția metropolitană, a cărei unitate de contra-terorism a preluat cazul, a anunțat în cadrul unui comunicat, sâmbătăt dimineață, că asasinatul a fost declarat „un incident terorist”.

Primele etape ale investigației au dezvăluit „motivație potențială legată de islamismul extremist”, au adăugat polițiștii britanici.

„Ca parte a investigației, ofițerii efectuează, în acest moment, percheziții la două adrese din zona Londrei”, au mai spus reprezentanții poliției. Ei suspectează că atacatorul nu a avut complici.

„David a fost un om care a crezut cu pasiune în țara lui și în viitorul acesteia. Astăzi am pierdut un bun servitor al interesului public și un prieten și coleg drag”, a spus premierul Boris Johnson care a revenit la Londra imediat după aflarea veștii.

Tributes near Belfairs Methodist Church in Eastwood Road North, Leigh-on-Sea, Essex, where Conservative MP Sir David Amess has died after he was stabbed several times at a constituency surgery. A man has been arrested and officers are not looking for anyone else. Picture date: Friday October 15, 2021.,Image: 638139974, License: Rights-managed, Restrictions: , Model Release: no, Credit line: Profimedia

Polițiști înarmați au venit la fața locului în timp ce paramedicii se străduiau în zadar să-i salveze viața lui David Amess, chiar lângă un indicator marcat cu textul „Sunteți toți bineveniți aici, unde prieteni vechi se reîntâlnesc, iar necunoscuții se simt ca acasă”.

Sky News a relatat că bărbatul arestat după asasinat este cetățean britanic de origine somaleză.

Colegii din Parlament ai lui Amess și-au exprimat șocul și au adus omagii unuia dintre cei mai longevivi parlamentari pentru angajamentul său față de votanți, cu care se întâlnea în mod regulat pentru discuții, în prima și în a treia vineri ale lunii. În onoarea sa, drapelul britanic va fi coborât în bernă.

Amess era căsătorit, avea cinci copii, și a fost prima oară ales în legislativul britanic în 1983. A fost înnobilat de Regina Elisabeta a II-a în 2015. Conform site-ul său, principalele interese ale lui Amess erau „protecția animalelor și probleme pro-life”.

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Albania interzice TikTok timp de un an, după uciderea unui adolescent. Premierul acuză platforma că alimentează violența

Putin a vorbit pentru prima oară despre asasinarea generalului Kirillov. „Serviciile noastre lasă aceste atacuri să se producă”

„Multe lucruri se întâmplă la Londra”. Medvedev amenință, după asasinarea generalului Kirillov, că oficialii NATO sunt „ținte legitime”

Un vietnamez și-a înjunghiat colegul de cămin din Tulcea pentru că făcea karaoke în cameră

Partenerii noștri