Live

Arnold Schwarzenegger spune că ar fi fost „un preşedinte grozav” al Statelor Unite, dacă ar fi fost lăsat să candideze

Data publicării:
Actorul Arnold Schwarzenegger. Foto: Profimedia

Actorul Arnold Schwarzenegger crede că ar fi putut să fie „un preşedinte grozav” al Statelor Unite, dar, întrucât nu poate candida, speră că „un om cu sânge tânăr” va câştiga următoarele alegeri prezidenţiale din această ţară, relatează variety.com.

Schwarzenegger, fost guvernator al statului California, nu poate din punct de vedere legal să candideze la funcţia supremă din Statele Unite, pentru că nu s-a născu pe teritoriul american. Cu toate acestea, starul de cinema, născut în Austria, a declarat într-un interviu pentru BBC că ar fi fost potrivit pentru rolul de preşedinte.

„Cred că aş fi putut să fiu un preşedinte grozav. Tot ce am realizat îi datorez Americii”, a declarat el.

„America mi-a oferit multe oportunităţi şi poporul american a fost atât de primitor, m-a primit cu braţele deschise. Nicio persoană nu m-a împiedicat să am succes. Aşadar, singurul lucru pe care nu pot să îl fac este să candidez la preşedinţie, dar nu mă voi plânge din cauza acestui lucru. Ar fi puţin cam egoist din partea mea să ies în spaţiul public şi să încerc să modific legea”, a mai spus actorul.

Schwarzenegger, starul unor filme precum „Terminator” şi „Conan Barbarul”, care a lansat recent şi o carte de autoajutorare, a vorbit şi despre alegerile din 2024, care ar putea reprezenta o nouă confruntare între actualul preşedinte Joe Biden şi fostul şef al statului american Donald Trump.

Pe lângă faptul că atât Biden, cât şi Trump au avut deja mandate prezidenţiale, Schwarzenegger a subliniat că ei sunt poate prea bătrâni pentru această funcţie.

„Sper doar ca America să găsească un om cu sânge cu adevărat tânăr”, a spus Arnold Schwarzenegger pentru BBC.

„Pentru că, pentru mine, este puţin ciudat că astăzi avem o bătălie între oameni de la sfârşitul anilor '70 şi începutul anilor '80, în loc de oameni de 40 şi 50 de ani, sau poate chiar mai tineri, şi să le oferim o şansă la această mare, mare funcţie.”

Noua carte scrisă de Arnold Schwarzenegger, „Be Useful: Seven Tools for Life”, a fost lansată pe 10 octombrie 2023.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Consens în Coaliție pe calendarul alegerile prezidențiale. Cine se află pe lista scurtă a partidelor

Călin Georgescu i-a cerut lui Iohannis să părăsească funcția: „Este ultimul ceas pentru dumneavoastră”

Elon Musk a comentat anularea alegerilor din România. Ce spune miliardarul despe decizia CCR de reluare a scrutinului

Deputatul PNL Alexandru Muraru: Crin Antonescu este o „propunere serioasă” de candidat la Președinția României

Partenerii noștri