Armenia spune că a dejucat activitățile unei rețele de spionaj care recruta militari printr-un site de matrimoniale
Serviciul de Securitate Națională a Armeniei a anunțat joi că a arestat 19 persoane, printre care militari, pe care îi suspectează că ar fi membrii unei „rețele de spionaj”, relatează Radio Free Europe. Potrivit autorităților, zeci de militari s-ar putea să fi trimis documente și informații secrete unor agenții străine de spionaj cu ajutorul unui serviciu de matrimoniale.
Potrivit Erevanului, 19 persoane au fost arestate şi sunt acuzate de „înaltă trădare”, dintre care „unele au recunoscut”. „Ei aveau acces la documente clasificate şi adunau informaţii despre infrastructurile militare armene, arme şi personal”, au mai spus serviciile de informaţii armene.
„Un serviciu secret străin a pus în funcţiune o reţea ce implică cetăţeni armeni care lucrează pentru forţele armate”, au anunţat într-un comunicat serviciile de informaţii armene, scrie Agerpres.
Unul dintre suspecți a declarat că spiona pentru Azerbaidjan
Una dintre persoanele arestate a declarat, într-o înregistrare video difuzată de serviciile de securitate armene, că spiona pentru Baku, însă autorităţile armene nu au precizat ce ţară este acuzată că s-ar afla în spatele acestei reţele.
Armenia şi Azerbaidjanul s-au confruntat timp de şase săptămâni într-un război, în 2020, pentru control asupra enclavei Nagorno-Karabah, un conflict soldat cu peste 6.500 de morţi şi încheiat cu un eşec militar al Erevanului şi un armistiţiu mediat de Moscova.
Ciocniri sângeroase mai au încă loc periodic la frontiera dintre aceste două ţări din Caucaz.
Editor : Raul Nețoiu
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News