Live

Armata libaneză a găsit încă peste 4 tone de nitrat de amoniu în apropierea portului Beirut

Data publicării:
Foto: Agerpres

Armata libaneză a anunţat că a descoperit 4,35 tone de nitrat de amoniu în apropiere de intrarea în portul Beirut, locul exploziei de proporţii de luna trecută provocată de o cantitate uriaşă din aceeaşi substanţă chimică, relatează Reuters şi dpa.

Inginerii armatei "se ocupă de problemă", potrivit unui comunicat dat publicităţii de agenţia de stat NNA, scrie Agerpres. În comunicat se menţionează că cele câteva tone de nitrat de amoniu se aflau în exteriorul intrării numărul 9 în port.

Explozia catastrofală de pe 4 august care a devastat oraşul a provocat moartea a circa 190 de oameni. Autorităţile susţin că deflagraţia a fost provocată de cele 2.750 de tone de nitrat de amoniu care erau depozitate în condiţii nesigure într-un depozit din portul Beirut de ani de zile.

Explozia a distrus cartiere întregi şi a rănit 6.000 de persoane.

Guvernul libanez a demisionat în contextul furiei publice într-o ţară deja grav afectată de criza economică. Oamenii sunt însă în continuare preocupaţi că substanţe periculoase sunt stocate necorespunzător, punându-i în pericul.

Şeful aeroportului din Beirut, Fadi el-Hassan, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că o scurgere de 84.000 de litri de combustibil s-a produs în martie 2019, iar reparaţiile au fost finalizate în două luni. El a spus că anchetatori internaţional au catalogat reparaţiile drept "satisfăcătoare".

Informaţiile privind această scurgere a provocat îngrijorarea populaţiei. "Nu ne aşteaptă nicio nouă explozie", a mai spus Hassan.

Redactare Georgiana Marina

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Marea Britanie anunță un ajutor de zeci de milioane de euro prin care îi sprijină „pe cei mai vulnerabili sirieni”

Lovituri aeriene la granița siriano-libaneză. Armata israeliană susține că a vizat „rute de contrabandă cu arme” ale Hezbollah

Mii de oameni au deplâns moartea lui Hassan Nasrallah lângă craterul uriaș rămas după asasinarea liderului Hezbollah în Beirut

Armata israeliană afirmă că a efectuat un atac la graniţa dintre Liban şi Siria

Partenerii noștri