Live

Armata israeliană spune că a descoperit un tunel Hamas sub sediul ONU din Gaza

Data publicării:
Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Profimedia Images

Forţele israeliene spun că au descoperit o reţea de tuneluri lungă de sute de metri care trece parţial pe sub sediul agenţiei ONU pentru Refugiați Palestinieni (UNRWA), relatează Reuters, potrivit News.ro. 

Geniştii armatei au condus reporterii agenţiilor de ştiri străine prin pasaje într-un moment de criză pentru UNRWA, care a lansat o anchetă internă şi a văzut cum o serie de ţări donatoare au îngheţat finanţarea din cauza acuzaţiilor aduse luna trecută de Israel, potrivit cărora o parte din personalul său ar fi fost de fapt agenţi ai Hamas.

Palestinienii au acuzat Israelul că a falsificat informaţii pentru a păta reputaţia UNRWA, care are 13.000 de angajaţi în Fâşia Gaza şi care reprezintă de ani de zile un colac de salvare pentru populaţia dependentă de ajutor. Agenţia administrează şcoli, clinici de asistenţă medicală primară şi alte servicii sociale şi distribuie ajutoare, descriindu-şi activităţile ca fiind pur umanitare.

Sediul central al UNRWA se află în oraşul Gaza, în zonele nordice pe care trupele şi tancurile israeliene le-au invadat la începutul războiului de patru luni împotriva facţiunii islamiste Hamas, aflată la guvernarea Fâşiei Gaza.

Reporterii care au participat la călătoria strict escortată au intrat printr-un puţ de lângă o şcoală de la periferia complexului ONU, coborând în tunelul întărit cu beton. După douăzeci de minute de mers pe jos prin pasajul sufocant de cald, îngust şi uneori sinuos, se ajunge sub sediul UNRWA, a declarat un locotenent-colonel din armată care a condus turul.

Camere cu servere și cu baterii

Tunelul, despre care armata a spus că are 700 de metri lungime şi 18 metri adâncime, se bifurca uneori, dezvăluind camere laterale. Exista un spaţiu de birouri, cu seifuri din oţel care fuseseră deschise şi golite. Exista, de asemenea, o toaletă cu gresie pe jos. O cameră mare era plină de servere de calculatoare, o alta avea stive de baterii industriale.

„Totul se desfăşoară de aici. Tunelurile pe care le-aţi parcurs sunt alimentate cu energie de aici”, a spus locotenent-colonelul, care şi-a dat doar prenumele, Ido. „Acesta este unul dintre comandamentele centrale ale serviciilor de informaţii. În acest loc se află una dintre unităţile de informaţii ale Hamas, de unde au comandat cea mai mare parte a luptelor”, a explicat militarul.

Dar Ido a spus că Hamas pare să se fi evacuat din tuneluri pe măsură ce armata israeliană înainta, tăind preventiv cablurile de comunicaţii pe care, într-o parte supraterană a turului, le-a arătat trecând prin podeaua subsolului sediului UNRWA. Se pare că valurile de bombardamente israeliene puternice şi ploile susţinute de iarnă ar fi putut juca, de asemenea, un rol în această evacuare. Mai multe porţiuni ale tunelului erau înfundate cu nisip dislocat şi apă până la genunchi.

Reacția UNRWA

Într-o declaraţie, UNRWA a precizat că a părăsit sediul la 12 octombrie, la cinci zile după începerea războiului, şi că, prin urmare, „nu a putut confirma sau comenta în alt mod” descoperirea israeliană. „UNRWA nu are expertiza militară şi de securitate şi nici capacitatea de a întreprinde inspecţii militare a ceea ce se află sau ar putea fi sub sediul său”, se arată în declaraţie.

„În trecut, ori de câte ori (o) cavitate suspectă a fost găsită în apropierea sau sub sediul UNRWA, au fost depuse cu promptitudine scrisori de protest către părţile implicate în conflict, inclusiv atât autorităţile de facto din Gaza (Hamas), cât şi către autorităţile israeliene”, susţine agenţia ONU.

Susţinătorii UNRWA spun că aceasta este singura agenţie care are mijloacele necesare pentru a ajuta palestinienii aflaţi într-o suferinţă umanitară tot mai profundă. Israelul spune că agenţia este "penetrată de Hamas" şi că trebuie înlocuită.

Hamas a negat că operează în facilităţi civile.

„Ştim că ei (Hamas) au oameni care lucrează în UNRWA. Vrem ca fiecare organizaţie internaţională să lucreze în Gaza. Aceasta nu este o problemă. Problema noastră este Hamas”, a declarat Ido reporterilor.

Restricții pentru presă

Lipsa de semnal la telefoanele mobile în tunel a făcut imposibilă geolocalizarea acestuia ca fiind sub sediul UNRWA, menţionează Reuters. În schimb, reporterii au fost rugaţi să pună obiectele personale într-o găleată care a fost coborâtă cu o frânghie într-o gaură verticală din incinta sediului. Aceştia s-au reîntâlnit cu obiectele încă suspendate în timpul turului tunelului.

Ca o condiţie pentru a-i lua pe jurnalişti în excursie, armata israeliană nu a permis fotografierea de informaţii militare, cum ar fi hărţi sau anumite echipamente din convoiul de vehicule blindate cu care au călătorit. De asemenea, a solicitat aprobarea înainte de transmiterea fotografiilor şi a înregistrărilor video realizate în timpul călătoriei.

 

Editor : C.L.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Papa Francisc condamnă „cruzimea” raidurilor israeliene soldate cu moartea unor copii în Gaza

O rachetă trasă din Yemen a lovit un parc din Tel Aviv. 30 de răniți, în urma atacului

Câți civili ucraineni au fost uciși de ruși de la începutul conflictului. ONU a dat publicității cifrele oficiale

„Axa Rezistenței” se clatină. Prăbușirea regimului Assad pune în dificultate Iranul, rămas fără singurul aliat regional. Ce opțiuni are

Partenerii noștri