Aproape jumătate din populația uneia din marile capitale ale lumii, cu peste 10 milioane de locuitori, ar fi avut Covid
Aproape jumătate dintre locuitorii din Jakarta s-ar fi îmbolnăvit de Covid-19, potrivit unui studiu efectuat de organizații sanitare, adică de peste 12 ori mai mult decât cifrele înregistrate oficial.
În cadrul acestui studiu, care a fost dat publicității pe data de 10 iulie, au fost testate pentru anticorpi 5.000 de persoane din oraș, în perioada 15-31 martie. Rezultatele au arătat că 44,5% dintre cei testați aveau anticorpi, indicând că au fost infectați cu Covid-19, potrivit CNN.
Studiul a fost realizat de Biroul de Sănătate Publică din Jakarta, Facultatea de Sănătate Publică a Universității din Indonezia, Institutul Eijkman pentru Biologie Moleculară și personalul Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din Indonezia.
Jakarta are o populație de aproximativ 10,6 milioane. Potrivit studiului, până la 31 martie s-ar fi infectat cu Covid-19 până la 4,7 milioane de persoane.
„Cu ajutorul acestui studiu, putem estima proporția de rezidenți din Jakarta care au fost infectați de virusul SARS CoV-2”, a declarat Widyastuti, șeful Biroului de Sănătate Publică din Jakarta, într-o conferință de presă susținută online.
Potrivit datelor Ministerului Indonezian al Sănătății, Jakarta înregistrase peste 382.000 de cazuri de Covid-19 la 31 martie, când a fost încheiat studiul. Săptămâna aceasta, numărul ajunsese la 689.243.
Această creștere a numărului de cazuri din capitală vine în momentul în care Indonezia, a patra țară din lume ca număr de populație, se confruntă cu o perioadă foarte complicată în bătălia cu pandemia, înregistrând zeci de mii de cazuri în fiecare zi și până la 1.000 de decese zilnic, la nivel național.
Editor : D.C.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News