Live

Apelurile la 112 în Portugalia vor putea fi preluate de ChatGPT din 2025

Data publicării:
Foto: Profimedia Images

Portugalia își propune ca din 2025 să pună la punct un sistem de răspuns la apelurile de urgență cu ajutorul inteligenței artificiale. Noul mecanism AI bazat pe chatbotul ChatGPT de la OpenAI ar putea fi utilizat de către autoritățile portugheze pentru a gestiona situațiile de criză, cu un număr ridicat de apeluri la serviciul de urgență, și pentru a tria cazurile semnalate, relatează BusinessInsider.

António Pombeiro, oficial al Ministerului de Interne portughez, a declarat că inteligența artificială va fi cea care va face trierea situațiilor care sunt semnalate prin intermediul apelurilor la 112.

Mai exact, Pombeiro a explicat că, în perioadele aglomerate, cei care sună trebuie să aștepte între cinci și șase minute pentru a primi un răspuns. Acesta a oferit drept exemplu eventualele incendii din orașe, în urma cărora foarte mulți oameni ar putea apela la 112, pentru a raporta aceeași situație, ceea ce poate îngreuna activitatea dispecerilor.

"În anumite situații, ne confruntăm cu perioade de așteptare mari, din cauza numărului ridicatde apeluri. Acest lucru se întâmplă atunci când există incidente care se viralizează, pe care mulți oameni le urmăresc și care îi determină să sune la 112", a mai spus el, potrivit The Portugal News.

Sistemul de inteligență artificială va răspunde natural apelantului și va evalua problema pentru care acesta solicită sprijinul autorităților. 

"Oamenii nici măcar nu vor realiza că vorbesc cu un sistem, o mașinărie, un robot", a adăugat oficialul.

Totodată, acesta a ținut să precizeze că mecanismul bazat pe inteligență artificială nu va înlocui dispecerii umani.

Sistemul nu va fi utilizat pentru a se ocupa în integralitate de apeluri, ci apelanții vor fi cel mai probabil direcționați către un dispecer uman.

 "Dacă programul pilot merge bine", sistemul de răspuns bazat pe ChatGPT va fi dat în folosință până în 2025, însă potrivit presei portugheze, în toată această perioadă tehnologia va fi extrem de bine testată.

Editor : Andreea Smerea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

ChatGPT devine motor de căutare asemănător Google. Și alţi giganţi ai tehnologiei au lansat servicii similare în 2023 şi 2024

Ce putem face dacă inteligența artificială devine conștientă. Planul cercetătorilor pentru a evita scenariul „Frankenstein”

Denunțătorul unor practici considerate ilegale ale companiei OpenAI a fost găsit mort într-un apartament din San Francisco

BBC depune plângere la Apple în legătură cu ştiri false generate de AI şi care îi sunt atribuite

Partenerii noștri