Live

Antonio Panzeri, „creierul” din spatele operațiunii de corupție din PE, și-a recunoscut vina și va coopera în anchetă

Data actualizării: Data publicării:
Antonio Panzeri fusese arestat la sfârșitul anului trecut. Foto: Profimedia Images

Pier Antonio Panzeri, fostul europarlamentar despre care se crede că se află în epicentrul scandalului de corupție care a cuprins Parlamentul European, a semnat, marți, un acord cu autoritățile belgiene prin care își recunoaște vinovăția și faptul că a primit mită și se angajează să dea informații „substanțiale” care să ajute la anchetă, relatează Euronews.

Panzeri a semnat ceea ce se numește un „acord de căință” pentru a-și aprofunda colaborarea cu autoritățile, a anunțat Biroul Procurorului Federal belgian.

„Acest acord prevede că acuzatul va face afirmații substanțiale, adevărate și complete privind implicarea unor terți și, dacă este aplicabil, despre propria implicare în actele infracționale din cazul respectiv”, se arată în comunicatul procuraturii belgiene.

Panzeri se angajează, astfel, să dea detalii cu privire la felul în care funcționa gruparea coruptă, cu privire la structuri financiare și acorduri cu alte țări, identitatea membrilor și persoanele cunoscute și necunoscute pe care le-a mituit.

Ancheta caută detalii cu privire la o presupusă schemă de „bani pentru favoruri” care a implicat mită cu sume mari de bani plătită de Qatar cu scopul de a influența procesul de realizare a politicilor publice din Uniunea Europeană.

În ultimele săptămâni, și Marocul a apărut ca țară suspectată că a fost implicată în această „operațiune”. Ambele țări implicate neagă acuzațiile.

De când a izbucnit acest scandal, informațiile au sugerat că Panzeri, un socialist italian care a avut trei mandate în PE, încheiate în 2019, a fost principalul intermediar prin care au ajuns sacii de bani la europarlamentari.

Panzeri se află în închisoare de la mijlocul lunii decembrie, de când a fost pus sub acuzare pentru participare „ca lider” într-o organizație infracțională, spălare de bani și „corupție activă și pasivă”.

Ceilalți trei indivizi reținuți sunt Eva Kaili, europarlamentară greacă, iubitul acesteia, Francesco Giorgi și directorul de ONG Niccolo Figa-Talamanca. Autoritățile belgiene au cerut ridiccarea imunității pentru încă doi europarlamentari socialiști – Marc Tarabella din Belgia și Andrea Cozzolino din Italia.

În schimbul cooperării sale, lui Panzeri i s-a promis o pedeapsă mai puțin aspră, amendă și confiscarea bunurilor, pe care procurorul le estimează la o valoare de un milion de euro.

Cine este Antonio Panzeri

Antonio Panzeri a fost ales prima oară în Parlamentul European în 2004 și și-a concentrat activitatea ca legiuitor european pe piața muncii, drepturi sociale, relații externe, securitate globală și ajutor pentru dezvoltare.

El a condus delegația pentru relații cu țările din Maghreb între 2009 și 2017. După 2017, a devenit președintele subcomitetului pentru drepturile omului, o funcție pe care a deținut-o până la încheierea ultimului său mandat în 2019.

Ca fost europarlamentar, Panzeri a avut dreptul la acces permanent și nerestricționat în clădirea Parlamentului Euroepan.

În septembrie 2019, la câteva luni de la alegeri, Panzeri a fondat un ONG non-profit în Bruxelles, „Fight Impunity”, cu scopul declarat de a „promova lupta împotriva impunității pentru încălcări serioase ale drepturilor omului și pentru crime împotriva umanității”.

Organizația nu apare în registrul european al transparenței, o bază de date în care indivizii și organizațiile care încearcă să influențeze procesul de realizare și implementare a politicilor din UE sunt obligați să apară.

Și Kaili și Giorgi au susținut că Panzeri este „managerul” care s-a aflat în spatele schimburilor de bani murdari.

Autoritățile belgiene suspectează că și soția și fiica lui Panzeri au știut despre infracțiunile comise au cerut extrădarea lor din Italia. Ambele neagă acuzațiile.

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Parlamentul European a validat-o pe Roxana Mînzatu ca vicepreşedinte al Comisiei Europene

Ungaria se anunță pregătită să renunțe la petrolul rusesc. Care e însă prețul pe care UE ar trebui să-l plătească

Volodimir Zelenski se adresează Parlamentului European la împlinirea a 1000 de zile de la invazia Rusiei

Acord între instituțiile europene pe bugetul UE pentru 2025: sunt alocate cu 10,5 miliarde de euro mai multe fonduri față de 2023

Partenerii noștri