Live

Ankara confirmă vizita lui Vladimir Putin, dar refuză să spună când va avea loc

Data publicării:
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, alături de președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan. FOTO: Profimedia Images

Preşedintele rus Vladimir Putin va merge într-o vizită oficială în Turcia în următoarele zile, potrivit ministrului turc de Externe, Hakan Fidan, care nu a precizat însă o dată.

„Vizita domnului Putin a fost planificată. Ar fi trebuit să aibă loc mai devreme. Această vizită ne va da ocazia să discutăm multe chestiuni", a declarat ministrul la postul public TRT Haber, potrivit AFP, preluată de News.ro.

Presa a menţionat data de 12 februarie, dar preşedinţia turcă, chestionată de mai multe ori de AFP, a refuzat să confirme sau să precizeze unde intenţionează preşedintele Recep Tayyip Erdogan să-l primească pe omologul său rus.

Turcia, prima ţară membră a NATO care va primi vizita lui Putin de la începutul războiului din Ucraina, a aprobat luna trecută intrarea Suediei în Alianţă, după 20 de luni de suspans.

„Preşedinţii noştri se întâlnesc în mod regulat”, a declarat Fidan. Ultimul lor tête-à-tête a avut loc în septembrie 2023 la Soci, la reşedinţa de vacanţă a lui Putin, dar de atunci cei doi lideri au vorbit frecvent la telefon.

De la începutul războiului, Erdogan a reuşit să menţină relaţii bune atât cu Ucraina, cât şi cu Rusia. În special, Turcia ajută Moscova să ocolească sancţiunile occidentale, la care nu a subscris, continuând să aibă relaţii comerciale cu Rusia.

„Multe chestiuni vor fi pe masă”, a declarat Fidan, menţionând în special energia, situaţia din Gaza şi „coridorul de cereale” din Marea Neagră, care permitea exportul în siguranţă al produselor agricole ucrainene şi care a fost închis de Moscova după un an, în vara anului 2023.

Siria se va afla de asemenea pe ordinea de zi, a precizat ministrul turc. Deşi sunt pe aceeaşi lungime de undă în numeroase chestiuni internaţionale, Moscova şi Ankara sunt în dezacord în ceea ce priveşte prezenţa combatanţilor Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK) şi a aliaţilor lor în nord-estul Siriei.

În 2019, un acord între Ankara şi Moscova a pus capăt unei ofensive turceşti, pe baza promisiunii creării unei „zone de securitate” de 30 de kilometri pentru a proteja Turcia de atacurile care ar putea veni de pe teritoriul sirian. Turcia acuză Rusia că nu respectă aceste acorduri.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius: „Putin ne cunoaște, știe cum să ne deranjeze. Ignorând amenințarea, nu o facem mai mică”

Mesajele soldaților ruși către cei dragi, înainte să moară. „Există deja un munte de cadavre înalt de doi metri, lângă adăpost”

Rusia va inspecta partea ocupată a regiunii Herson din cauza sinuciderilor în rândul militarilor săi, spun partizanii ucraineni

Ucraina a atacat pentru prima oară trupele ruse doar cu sisteme terestre robotizate, fără soldați

Partenerii noștri