Anchetatorii ruși: Autorul exploziei de lângă sediul FSB este un tânăr de 17 ani
Anchetatori ruşi au anunţat că autorul exploziei la o filială regională a serviciului rus de securitate FSB, miercuri, la Arhanghelsk (nord), este un adolescent în vârstă de 17 ani, ucis de dispozitivul exploziv, relatează AFP.
„Potrivit informaţiilor preliminare, un rezident local în vârstă de 17 ani, care a introdus un dispozitiv exploziv în clădire, este mort”, a anunţat într-un comunicat Comitetul rus de anchetă, un organ însărcinat cu principalele dosare, aflat în subordinea Kremlinului, transmite News.ro.
Comitetul a anunţat că a deschis o anchetă cu privire la un „act terorist”.
Explozia a avut loc imediat înainte de ora locală 9.00 (8.00, ora României), potrivit guvernatorului regiunii Arhanghelsk, Igor Orlov, care făcut declaraţii de presă.
Atacuri vizând poliţia sau FSB sunt rare în Rusia, mai puţin în Caucazul de Nord, o regiune cu populaţie majoritar musulmană, în care autorităţile se confruntă cu rebeli islamişti.
Incidentul vine la aproximativ două săptămâni după masacrul din orașul Kerci, în Peninsula Crimeea, unde un tânăr de 18 ani, Vladislav Rosliakov, a deschis focul în cantina unui liceu tehnic, lăsând în urmă 20 de morți și alte 44 de persoane rănite.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News