Live

Ambasada SUA din Bagdad a fost atacată cu rachete

Data actualizării: Data publicării:
Militar american păzește ambasada SUA din Baghdad, imagine de arhivă. Foto: Profimedia Images

Ambasada SUA din Bagdad a fost atacată cu două salve de rachete vineri dimineaţă, dar nu s-au înregistrat victime, a declarat un purtător de cuvânt al misiunii diplomatice, citat de Reuters. Exploziile, care au fost auzite vineri, în jurul orei 4 dimineaţa, în apropierea ambasadei, care este situată în centrul capitalei irakiene, au avut loc pe fondul susținerii pe care Washingtonul o oferă Israelului în războiul din Gaza. De altfel, grupările armate, care acţionează sub denumirea de Rezistenţa Islamică din Irak, au legat cele peste 70 de astfel de atacuri de sprijinul pe care SUA îl acordă Ierusalimului.

Este primul atac cu rachete raportat împotriva ambasadei de când un grup de miliţii musulmane şiite aliate cu Iranul a iniţiat, la mijlocul lunii octombrie, atacuri împotriva forţelor americane staţionate în baze militare din Irak şi Siria vecină.

Imediat s-au activat sirenele care cereau oamenilor să se adăpostească, potrivit unor înregistrări video postate pe reţelele sociale. 

Cel mai probabil, şi atacul de vineri asupra ambasadei SUA a fost efectuat de miliţiile din Irak aliate cu Iranul, a declarat purtătorul de cuvânt al ambasadei SUA. Nicio grupare nu a revendicat deocamdată responsabilitatea pentru atac.

"Facem din nou apel la guvernul irakian, aşa cum am făcut-o în numeroase ocazii, să facă tot ce îi stă în putinţă pentru a proteja personalul diplomatic şi pe cel al partenerilor din Coaliţie, precum şi celelalte sedii", a declarat purtătorul de cuvânt al ambasadei.

Premierul irakian Mohammed Shia al-Sudani a ordonat agenţiilor de securitate să îi găsească pe făptaşi, spunând că este vorba despre "grupări indisciplinate, care nu respectă legea şi care nu reprezintă în niciun fel voinţa poporului irakian", se arată într-un comunicat al biroului său. El a mai spus că subminarea stabilităţii şi reputaţiei Irakului şi luarea la ţintă a unor locuri pe care Irakul s-a angajat să le protejeze sunt acte de terorism.

În afară de personalul diplomatic din Irak, Statele Unite au aproximativ 2.500 de soldaţi în această ţară, într-o misiune despre care afirmă că are ca scop consilierea şi asistarea forţelor locale care încearcă să prevină o reapariţie a Statului Islamic, care în 2014 a pus stăpânire pe suprafeţe mari din Irak şi Siria înainte de a fi învins.

"Reiterăm că ne rezervăm dreptul la autoapărare şi la protejarea personalului nostru oriunde în lume", a declarat purtătorul de cuvânt al ambasadei SUA.

Misiunea ONU în Irak a condamnat, la rândul său, atacul. "Irakul nu-şi poate permite să fie atras într-un conflict mai amplu, care ar ameninţa stabilitatea obţinută cu greu şi realizările de până acum", a declarat aceasta într-o postare pe reţelele sociale.

Editor : Andreea Smerea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Echipajul ucrainean al unui tanc Abrams dezvăluie cum a supraviețui în urma unui atac masiv de drone. „Imposibil într-un tanc sovietic”

Mărturii cutremurătoare ale martorilor care au văzut cum s-a întâmplat atacul de la târgul de Crăciun din Magdeburg

O rachetă trasă din Yemen a lovit un parc din Tel Aviv. 30 de răniți, în urma atacului

Viktor Orban este convins că în urma alegerilor din SUA „trecem de la vremea războiului la o eră a păcii"

Partenerii noștri