Live

Ambasada Marii Britanii din Ucraina se mută din Kiev iar Londra își avertizează cetățenii să plece din țară

Data actualizării: Data publicării:
Ambasada Marii Britanii de la Kiev își mută personalul în vestul Ucrainei iar guvernul de la Londra își avertizează cetățenii să plece din țară. Foto: Profimedia Images

Ambasada britanică de la Kiev se relochează temporar iar personalul operează din biroul ambasadei din Liov, a anunțat guvernul de la Londra, potrivit BBC.

„Cetățenii britanici din Ucraina ar trebui să plece acum cât timp sunt disponibile căile comerciale”, a transmis Biroul pentru Externe, Commonwealth și Dezvoltare de la Londra.

„Orice acțiune militară a Rusiei în Ucraina ar afecta în mod sever abilitatea guvernului britanic de a oferi asistență consulară în Ucraina”, mai arată comunicatul.

Anterior și Statele Unite și-au închis ambasada din Kiev și și-au transferat „temporar” puținii diplomați rămași în țară la Lvov, oraș din vestul Ucrainei, „din cauza accelerării dramatice a acumulării de forțe rusești” la granițe, a anunțat luni secretarul de stat Antony Blinken. De asemenea, Australia și Canada au luat măsuri similare.

Ministerul Afacerilor Externe din România a anunțat că a ridicat nivelul de alertă pentru Ucraina și că retrage personalul diplomatic neesențial. Cetățenilor români li se recomandă „puternic” să nu călătorească în această țară, întrucât „există factori de risc”, iar celor care sunt deja în Ucraina li se cere să se gândească dacă este absolut necesar să rămână.

Situația devine tot mai tensionată în regiunile separatiste din estul Ucrainei în condițiile în care Kremlinul a ordonat primirea în Rusia, ca refugiați, a civililor din zonă, însă cu excepția bărbaților care au primit ordin de mobilizare. SUA au criticat mișcarea Rusiei de a evacua regiunile separatiste drept o „manevră cinică”. În același timp, spionajul militar ucrainean susține că serviciile ruse au minat obiective de infrastructură din Donețk cu scopul de a le arunca în aer.

Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a declarat vineri că intensificarea ciocnirilor în derulare în estul Ucrainei reprezintă „un scenariu de provocări” conceput de Rusia pentru a justifica un atac asupra Ucrainei, relatează AFP.

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Rusia va inspecta partea ocupată a regiunii Herson din cauza sinuciderilor în rândul militarilor săi, spun partizanii ucraineni

Ucraina a atacat pentru prima oară trupele ruse doar cu sisteme terestre robotizate, fără soldați

„Ultima vizită în Ucraina în calitate de director CIA”. Volodimir Zelenski dezvăluie că s-a întâlnit cu William Burns

Rusia a lăsat Abhazia în „întuneric total, la propriu și la figurat”. Liderul regiunii separatiste cere ajutor

Partenerii noștri