Live

Aliatul lui Kadîrov amenință țările NATO, printre care și România: „Vor îngenunchea în fața Rusiei”

Data actualizării: Data publicării:
Apti Alaudinov, cel mai apropiat aliat al lui Ramzan Kadîrov, este considerat succesorul liderului cecen. Foto: Telegram/Ramzan Kadîrov

Apti Alaudinov, cel mai apropiat aliat al liderului cecen Ramzan Kadîrov, amenință la televiziunea rusă țările membre NATO. Acesta spune că până în 2030, „blocul NATO va înceta să mai existe în formatul în care există astăzi”.

Alaudinov a fost numit recent în funcția de șef adjunct al Direcției principale pentru activități militaro-politice a Ministerului rus al Apărării chiar de președintele rus Vladimir Putin. Acesta este și comandantul forțelor speciale cecene Ahmat, iar presa rusă independentă scrie că este, cel mai probabil, succesorul liderului cecen Ramzan Kadîrov. 

Într-o intervenție la televiziunea publică rusă, în emisiunea propagandistei Olga Skabeeva, Alaudinov amenință țările NATO că „vor îngenuchea în fața Rusiei”.

„Rusia va câștiga în această operațiune militară specială și pe toate celelalte câmpuri de luptă. Da, va trebui să luptăm din greu până în 2029-2030, dar vă pot asigura că rezultatul acestei operațiuni militare speciale va fi că blocul NATO va înceta să mai existe în formatul în care există astăzi. Cele mai multe dintre acele state, care astăzi aleargă după America, vor îngenunchea și vor jura credință Rusiei, cerând să fie acceptate în coaliția noastră”, spune Alaudinov.

Amenințările liderilor ceceni și ale propagandei ruse la adresa NATO au devenit o rutină zilnică la televiziunile de casă ale Kremlinului. Adesea, aceștia vorbesc despre distrugerea NATO, lovituri cu bombe nucleare în capitalele occidentale și refacerea imperiului rus.

„Vrem să schimbăm viitorul Europei, ceea ce înseamnă 200-250 de milioane de europeni morți și o Europă mutilată. Acesta este prețul războiului nuclear. Americanii vor fi bine, ei sunt ok. Va ajunge cel mult un norișor pe la ei. Dar cred că trebuie să lăsăm deoparte falsa delicatețe că nu va fi război nuclear în Europa. Va fi! Și trebuie să o spunem direct și să numim orașele europene pe care le vom distruge. Trebuie să îi facem pe europeni să înțeleagă că pot muri mâine”, spunea recent unul dintre invitații showului de seară de la televiziunea rusă de stat Russia 1.

Editor : R.K.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Rusia va inspecta partea ocupată a regiunii Herson din cauza sinuciderilor în rândul militarilor săi, spun partizanii ucraineni

Ucraina a atacat pentru prima oară trupele ruse doar cu sisteme terestre robotizate, fără soldați

Rusia a lăsat Abhazia în „întuneric total, la propriu și la figurat”. Liderul regiunii separatiste cere ajutor

Viktor Orban: Ungaria se bazează pe sprijinul României și al Bulgariei pentru a-și asigura livrările de energie

Partenerii noștri