Live

Alertă la Agenţia spaţială rusă, după ce capsula Soyuz nu s-a putut conecta la ISS. Mesajul specialiştilor ruşi pentru astronauţi

Data publicării:
FOTO: Getty Images

Capsula Soyuz având la bord robotul umanoid rusesc Fiodor nu a reușit să se conecteze la Stația Spațială Internațională (ISS) sâmbătă, la ora programată, au informat agențiile de presă din Rusia, citate de bfmtv.com.

Prevăzută pentru 8.30, ora României, în regim automat, conectarea nu a avut loc. Capsula spațială a reînceput manevrele în vederea conectării la ISS, au precizat agențiile de presă din Rusia.

Transmisiunea în direct pe site-ul Agenției spațiale ruse (Roskosmos) a fost întreruptă în momentul în care Soyuz se afla la o distanță de doar câteva sute de metri de ISS.

Potrivit agenției Interfax, pentru a fi în siguranță, capsula a fost mutată la o distanță de aproximativ 300 de metri de ISS.

Roskosmos nu a comentat imediat incidentul, iar jurnaliștii invitați în centrul de control al misiunii din Moscova au fost rugați să părăsească clădirea, potrivit RIA Novosti.

Controlorii de zbor ruşi: Următoarea tentativă de conectare ar putea avea loc luni dimineață

Potrivit NASA, citată de dw.com, specialiștii ruși le-au spus astronauților aflați pe ISS că problema tehnică este la avanpostul spațial, nu la modulul Soyuz, mai precis la sistemul de conectare automată KURS.

"Soyuz se află pe o traiectorie sigură, deasupra și în spatele ISS și va fi în imediata vecinătate a acesteia, din nou, în 24 - 48 de ore", a transmis NASA pe blogul oficial al agenției."Controlorii de zbor ruși au indicat că următoarea tentativă de conectare ar putea avea loc luni dimineață", potrivit aceleiași surse.

Fiodor, robotul umanoid cu conturi pe reţele de socializare

Skybot F850, numit și Fiodor, a fost trimis pe ISS cu ajutorul unei rachete Soyouz, care a fost lansată joi, la ora 03.38 GMT, de pe cosmodromul rus Baikonur din Kazahstan. Potrivit programului inițial, robotul trebuia să rămână pe ISS până pe 7 septembrie.

Robotul umanoid argintiu are o înălțime de 1,80 metri și o greutate de 160 de kilograme. Fiodor are conturi pe rețelele de socializare online Instagram și Twitter, unde sunt oferite detalii despre viața sa cotidiană, de exemplu, momentul în care a învățat să deschidă o sticlă de apă.

Pe ISS, robotul ar urma să efectueze diferite sarcini, supravegheat de cosmonautul rus Aleksandr Skvortsov, care a sosit pe avanpostul spațial luna trecută, potrivit agenției de presă RIA Novosti.

Capacitățile sale în condiții de microgravitație ar urma să fie testate pe parcursul acestei misiuni. Printre principalele sale sarcini se numără imitarea mișcărilor umane, astfel încât să poată să asiste astronauții de pe ISS.

Fiodor nu este primul robot trimis în spațiu. În 2011, NASA a trimis în spațiu robotul umanoid Robonaut 2, dezvoltat cu compania General Motors, care a avut aceleași sarcini, de a lucra într-un mediu periculos. În 2018, acesta a fost trimis pe Terra din cauza unor probleme tehnice.

În 2013, Japonia a trimis în spațiu micul robot Kirobo, dezvoltat cu compania Toyota. Kirobo putea să și comunice, dar doar în limba japoneză.

În ceea ce privește Agenția spațială rusă (Roskosmos), oficialii spun că astfel de roboți ar putea efectua sarcini periculoase, precum ieșirile în afara ISS.

Sursa: Mediafax

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vladimir Putin, reacție furioasă după atacul cu drone asupra orașului rus Kazan

Avertisment dur al Giorgiei Meloni: Rusia e o amenințare mai mare decât ne imaginăm. UE trebuie să fie pregătită

Criză în Abhazia. Liderul regiunii, care se plângea că Rusia i-a lăsat „în întuneric total”, spune acum că Putin i-a salvat

Echipajul ucrainean al unui tanc Abrams dezvăluie cum a supraviețuit după un atac masiv cu drone. „Imposibil într-un tanc sovietic”

Partenerii noștri