Live

Video După 18 ore în care un bărbat și-a ținut ostatic copilul, alerta de pe aeroportul din Hamburg s-a încheiat

Data actualizării: Data publicării:
Toate zborurile au fost suspendate. Foto: Profimedia Images

ACTUALIZARE Poliţia a anunțat, duminică, că a arestat un bărbat şi a salvat un copil care se afla în centrul unei presupuse luări de ostatici pe aeroportul din Hamburg, punând capăt unei crize de 18 ore care a forţat autorităţile să închidă aglomeratul hub aerian, relatează Reuters şi BBC, potrivit News.ro. 

Autoritățile au precizat că bărbatul, în vârstă de 35 de ani, se afla împreună cu fiica sa, în vârstă de patru ani, şi cred că ar fi avut o dispută pentru custodie.

„Situaţia de luare de ostatici s-a încheiat”, a scris poliţia din Hamburg pe X, fostul Twitter, duminică după-amiază.

„Suspectul a ieşit din maşină împreună cu fiica sa. Bărbatul a fost arestat fără a opune rezistenţă. Copilul pare să fie nevătămat”, a adăugat poliţia.

Știrea inițială

Poliția din orașul german Hamburg se confruntă cu o presupusă luare de ostatici pe aeroport, după ce un bărbat înarmat a trecut cu mașina de o barieră de securitate și a ajuns pe pistă, transmite BBC.

În mașină se află cel puțin două persoane, inclusiv un copil, a declarat poliția.

Polițiștii sunt în contact cu șoferul, care a intrat în aeroport sâmbătă seara, în jurul orei locale 20:00 (19:00 GMT).

Soția suspectului ar fi reclamat o posibilă răpire a unui copil.

Polițiștii au afirmat că, în opinia lor, „o dispută privind custodia asupra copilului este fundalul acestei operațiuni”.

Aceștia au precizat că suspectul a tras cu arma de două ori în aer și a aruncat sticle incendiare din vehicul.

El a condus mașina până la platforma aeroportului, zona în care sunt parcate de obicei aeronavele.

„Suntem la fața locului cu un contingent mare de servicii de urgență. În prezent, presupunem o situație statică de luare de ostatici”, a declarat poliția din Hamburg pe Twitter.

Psihologi, precum și ofițeri specializați în negocieri se află la fața locului, a precizat poliția, alături de forțele speciale.

Toate plecările și sosirile de pe aeroportul din orașul din nordul Germaniei au fost suspendate.

La primele ore ale dimineții de duminică, poliția din Hamburg a confirmat că situația este în curs de desfășurare.

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Cum a reacționat românul trecut pe la Inter și Milan când a aflat cu ce se ocupă soția lui: ”Nu este nimic greșit”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Care au fost cele mai punctuale companii aeriene în 2024, anul în care turismul global și-a revenit total după pandemie

Haos în UE de Revelion, din cauza petardelor și artificiilor. Oficialii nemți cer restricții după ce cinci oameni au murit de Anul Nou

Liderul social-democraților germani vrea ca Scholz să-l sune mai des pe Putin, deși apelul din 2024 a fost criticat de Zelenski

„E dincolo de înțelegerea umană”: Un copil de opt ani din Zimbabwe a trăit cinci zile printre lei. Cum a supraviețuit

Partenerii noștri