Live

Alegeri în Mexic. Sondajele anunță prima femeie-președinte din istoria țării

Data actualizării: Data publicării:
Claudia Sheinbaum devine prima femeie președinte din Mexic. Foto: X

Candidata stângii la putere şi fostă primăriță a capitalei Ciudad de Mexico, Claudia Sheinbaum, a câştigat detaşat alegerile prezidenţiale din Mexic, arată datele primului sondaj realizat la ieşirea de la vot transmis de marile media. Dacă se confirmă, Claudia Sheinbaum va deveni prima femeie-președinte din Mexic.

Claudia Sheinbaum, 61 de ani, a câştigat cu 57,8% din voturi, faţă de 29,1% pentru fosta senatoare de centru-dreapta Xochitl Galvez, potrivit sondajului Institutului Enkoll, scrie Agerpres, preluând AFP.

Candidatul de centru Jorge Alvarez Maynez este mult în urmă (11,4%), potrivit acestui sondaj.

Alte sondaje realizate de Televisa şi El Financiero anunţă, de asemenea, victoria candidatei partidului de stânga Morena, dar fără a da procente.

Aceste anchete de opinie au fost autorizate de Institutul Naţional Electoral (INE). Proiecţia oficială va fi anunţată între orele 22.00 şi 23.00, ora capitalei Mexicului (între orele 04.00 şi 05.00 GMT), potrivit INE.

Sondajul a fost difuzat după ce ultimele secţii de votare de pe coasta Pacificului s-au închis la ora 19.00, ora Mexicului (luni, 01.00 GMT).

Cozi lungi la secțiile de votare

Dacă tendinţele se confirmă, Claudia Sheinbaum ar urma să-şi sărbătorească victoria seara în marea piaţă centrală Zocalo, sub ferestrele Palatului Naţional, sediul preşedinţiei.

Într-un mesaj imediat după închiderea tuturor secţiilor de votare, Xochitl Galvez şi-a avertizat susţinătorii împotriva „autoritarismului” celor de la putere, adăugând: „Sunt capabili de orice”.

Pe listele electorale au fost înscrişi în total 98,3 milioane de alegători. De asemenea, mexicanii au votat pentru Congres şi Senat, guvernatori în nouă din cele 32 de state, deputaţi locali şi primari.

Din Tijuana până în Ciudad de Mexico, trecând prin Guadalajara, ziua a fost marcată de cozi lungi în faţa secţiilor de votare sub un soare arzător, potrivit fotografilor AFP.

„A fost emoţionant să văd cozile lungi de cetăţeni aşteptând ore întregi în soare pentru a vota”, a spus candidata opoziţiei Galvez.

„Eu însămi am stat la coadă trei ore la secţia mea de votare pentru a putea vota”, a adăugat ea.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Miliardarul Elon Musk se implică și în alegerile din Europa. Ce a declarat despre partidul de extremă dreaptă din Germania

Comisia Electorală din UK cere legi mai dure pentru partide, ca răspuns la intenția lui Elon Musk de a finanța partidul lui Farage

Casa Albă spune că Trump trebuie să mențină progresele făcute de Biden cu China în reducerea deceselor din cauza fentanilului în SUA

Orban schimbă regulile electorale pentru a-și păstra puterea la Budapesta. Cum vrea liderul maghiar să-și păstreze majoritatea

Partenerii noștri