Live

AIEA va controla două obiective în Ucraina, pentru a verifica acuzațiile Rusiei privind folosirea „bombei murdare”

Data publicării:
Foto: Profimedia

Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) anunță că va vizita „săptămâna aceasta” două obiective ucrainene, la cererea Kievului, în timp ce preşedintele rus Vladimir Putin acuză Ucraina că a şters dovezile pregătirii pentru o „bombă murdară”.

„Inspectorii vor efectua o verificare independentă (...) pentru a detecta orice deturnare de material nuclear”, a explicat joi directorul general al agenţiei ONU, Rafael Grossi, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

El urmează să se adreseze după-amiază la New York în faţa Consiliului de Securitate al ONU, în cadrul unei sesiuni cu uşile închise.

AIEA a anunţat la începutul acestei săptămâni o inspecţie „în zilele următoare”, fără a da alte detalii.

Agenţia a reafirmat joi că a inspectat unul dintre cele două amplasamente „în urmă cu o lună”, subliniind că „nicio activitate nucleară nedeclarată nu a fost găsită acolo”.

Anterior, Vladimir Putin a cerut o misiune „cât mai curând posibil”. Potrivit acestuia, Ucraina intenţionează să folosească o armă radioactivă „pentru a putea spune mai târziu că Rusia a fost cea care a lansat un atac nuclear”.

O bombă radiologică sau „bombă murdară” constă din explozibili convenţionali înconjuraţi de materiale radioactive destinate să fie diseminate în praf în momentul exploziei.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vladimir Putin l-a primit pe premierul slovac Robert Fico la Kremlin

Vladimir Putin, reacție furioasă după atacul cu drone asupra orașului rus Kazan

Avertisment dur al Giorgiei Meloni: Rusia e o amenințare mai mare decât ne imaginăm. UE trebuie să fie pregătită

Criză în Abhazia. Liderul regiunii, care se plângea că Rusia i-a lăsat „în întuneric total”, spune acum că Putin i-a salvat

Partenerii noștri