„Agentul Portocaliu”, ierbicidul toxic care a provocat o epidemie de cancer în Vietnam, încă nu a fost complet îndepărtat de SUA
Ministrul american al apărării Jim Mattis s-a deplasat miercuri, în Vietnam, la un fost sit de stocare a „Agentului Portocaliu", ierbicid toxic deversat cu milioanele de litri în timpul războiului pentru a distruge junglele în care se ascundeau rebelii din Viet Cong, relatează Agerpres, care citează AFP.
„Am promis să ajutăm. America îşi ţine promisiunile de a gestiona anumite moşteniri ale trecutului", a declarat Mattis, al cărui frate a luptat în războiul din Vietnam, înainte de vizita sa la acest sit de stocare care a fost instalat strategic în baza aeriană de la Bien Hoa, în apropiere de fostul Saigon, redenumit Oraşul-Ho-Chi-Minh.
„Când mă voi întoarce, voi putea să vorbesc Congresului şi să le spun ce am văzut cu ochii mei în acest sit", a adăugat el.
Un program al USAID de curăţare a acestui sit de reziduuri ale Agentului Portocaliu - unde solul este unul dintre cele mai poluate în ţara care a avut de suferit din cauza aruncării din avion a Agentului Portocaliu dar şi a bombelor incendiare cu napalm - urmează să înceapă anul viitor şi să dureze zece ani.
Promisiunea de a curăţa situl, care a fost degajat în grabă la finalul războiului, datează din timpul administraţiei Barack Obama iar bugetul, evaluat la aproape 340 de milioane de euro, nu a fost tăiat de administraţia Trump, aşa cum s-a întâmplat cu alte proiecte ale precedentei administraţii.
Între 1962 şi 1971, SUA au deversat din avioane aproape 80 de milioane de litri de Agent Portocaliu, conţinând dioxină, deasupra pădurilor care facilitau avansul gherilei comuniste Viet Cong în sudul Vietnamului.
Potrivit Hanoi, numărul victimelor s-ar ridica la trei milioane, dintre care un milion suferă de sechele grave şi astăzi, printre care 150.000 de cazuri cu malformaţii congenitale.
În siturile cele mai contaminate, concentraţiile toxice erau de 400 de ori mai mari decât normele acceptabile în 2012, dată a începutului operaţiunilor de decontaminare de Agent Portocaliu americano-vietnameze.
O mare parte din produse erau amestecate, stocate şi îmbarcate în avioane la Bien Hao, dar şi în baza americană de la Danang, unul dintre siturile cele mai afectate. Acesta tocmai a fost decontaminat datorită unui program de aproape 95 de milioane de euro al USAID.
În 2010, SUA au recunoscut efectele Agentului Portocaliu asupra sănătăţii, de multe ori cancere.
Departamentul american al foştilor combatanţi i-a despăgubit pe veterani, iar Washingtonul a decis să-i ajute pe vietnamezii cu handicap, „indiferent care ar fi cauza".
Victimele vietnameze au încercat însă să obţină reparaţii prin intermediul justiţiei americane, dar cazul lor a fost respins de Curtea supremă în 2009.
Bombele incendiare cu napalm şi Agentul Portocaliu se numără printre atrocităţile emblematice ale războiului din Vietnam, notează AFP.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News