Live

Afganul care l-a salvat pe Joe Biden a reușit să plece din Kabul, la o lună și jumătate de la apelul său de a nu fi uitat acolo

Data publicării:
Afganul care l-a salvat pe Joe Biden a reușit să plece din Kabul. FOTO: Human First Coalition

Interpretul care în 2008 l-a salvat pe actualul președintele american, Joe Biden, după ce elicopterul în care se afla a fost forțat să aterizeze din cauza unei furtuni de zăpadă, a fost scos din Afganistan. În urmă cu o lună și jumătate el făcea apel să nu fie uitat în țara care a ajuns iar sub controlul talibanilor.

Aman Khalili, soția sa și cei patru copii ai lor, nu au reușit să iasă la timp din Afganistan din cauza birocrației. Ei au fost printre nenumăratele familii de afgani care au rămas în urmă, în țara controlată de talibani, după ce Statele Unite ale Americii și-au finalizat campania militară din Afganistan.

El a încercat să obțină o viză specială de imigrant, dar procesul de obținere a acesteia s-a blocat după ce firma privată de securitate la care lucra a pierdut actele care erau necesare.  

Din august, Khalili a făcut permanent apel pentru a fi ajutat să rezolve aceste probleme.

Un reprezentant al Departamentului de Stat al SUA a declarat, luni, pentru BBC News că Aman Khalili și familia sa au „plecat în siguranță din Afganistan”, spre Pakistan. El a adăugat că demersul face parte din promisiunile făcute pentru a-i sprijini pe cei care au susținut SUA de-a lungul timpului.

Human First Coalition, o organizație care a ajutat la salvarea a peste 200 de afgani aflați acum în Pakistan, și-a exprimat la BBC recunoștința față de oficialii americani și pakistanezi pentru că s-au implicat în evacuarea în siguranță a interpretului afgan și a familiei lui.

Viza specială de imigrant a fost creată special pentru afganii și irakienii care au colaborat cu trupele americane.

Din 2008, aproximativ 70.000 de afgani au ajuns în SUA în baza acestui document.

Salvarea unui senator care a ajuns președinte 

În 2008, pe când avea 36 de ani, Mohammed era un interpret pentru armata SUA. Într-o zi friguroasă de februarie, acesta a sărit în ajutor când două elicoptere ale armatei americane Black Hawk au aterizat de urgență într-o vale din Afganistan, în timpul unei furtuni de zăpadă, după cum au relatat veteranii armatei americane la acea vreme. La bord se aflau trei senatori americani:

  • Joe Biden, actualul Președinte al SUA
  • John Kerry, fostul Secretar de stat al SUA
  • Chuck Hagel, fostul Secretar al apărării din SUA

Călătoria în Afganistan a fost una dintre numeroasele călătorii în străinătate pe care cei trei senatori le-au făcut împreună în acea perioadă. 

Echipajul de la bordul elicopterului a trimis un apel urgent de ajutor către baza americană Bagram. Mohammed a auzit solicitarea pentru ajutor și a sărit imediat într-un Humvee alături de un militar american din Divizia 82 Aeriană. Cei doi au condus prin munții din apropiere pentru a-i salva pe oficialii americani, conform relatărilor lui Brian Genthe, colegul de drum al lui Mohammed în misiunea de salvare, care după ce a revenit în SUA s-a alăturat Gărzii Naționale din Arizona.

Aterizarea de urgență a elicopterelor armatei SUA într-o vale la aproximativ 20 de mile sud-est de baza Bagram nu se afla într-o zonă controlată de talibani, însă nu era tocmai prietenoasă. De altfel, cu o zi înainte de acest incident, Divizia 82 Aeriană și un grup de insurgenți talibani se confruntaseră la aproximativ 16 kilometri distanță de locul în care elicopterele americane au aterizat.

Conform declarațiilor ulterioare ale lui John Kerry, în timp ce încercau să se încălzească în elicopter, cei trei senatori americani au început să facă glume despre aruncarea cu bulgări de zăpadă asupra talibanilor, în eventualitatea unui atac al acestora. 

„Aveam de gând să-l trimitem pe Biden să lupte împotriva talibanilor cu bulgări de zăpadă”, a precizat Kerry, glumind.

Mohammed a stat de pază împreună cu alți câțiva soldații afgani pe o parte a elicopterelor, în timp ce membrii Diviziei 82 Aeriană protejau cealaltă parte. Când localnicii curioși se apropiau prea mult de elicoptere, Mohammed folosea un megafon pentru a le spune să plece. Operațiunea de salvare a celor trei senatori americani a durat 30 de ore și s-a desfășurat în condiții vitrege, până când elicopterele au putut fi ridicate de la sol, iar soldații s-au întors la baza din Bagram.

În timpul campaniei prezidențiale din 2008, Joe Biden, care candida atunci la funcția de vicepreședinte al administrației Obama, a vorbit adesea despre incidentul elicopterului foțat să aterizeze, încercând să portretizeze călătoria sa drept o creditare în materie de politică externă.

Editor : Georgiana Marina

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Viktor Orban este convins că în urma alegerilor din SUA „trecem de la vremea războiului la o eră a păcii"

Administrația Biden pregătește ultimul pachet de ajutor militar dedicat Ucrainei. Ce include acesta

Cum au încercat consilierii lui Joe Biden să ascundă declinul mintal al președintelui SUA

SUA au expulzat 270.000 de migranţi ilegali într-un an, mai mulți decât în mandatul lui Trump

Partenerii noștri