Live

A murit Mirjana Markovic, supranumită și „Lady Macbeth a Balcanilor”

Data publicării:

Mirjana Markovic, văduva fostului preşedinte al Serbiei, Slobodan Milosevic, supranumită adeseori „Lady Macbeth a Balcanilor”, a încetat din viaţă duminică, la 76 de ani, anunţă AFP, citându-l pe unul dintre apropiaţii ei, informează Agerpres.

Mira Markovic Foto: kurir.rs

Presa locală scrie că soția fostului președinte Slobodan Miloșevici, bolnavă, a decedat într-un spital din Moscova. Potrivit unuia dintre prietenii săi, Dragoljub Kocovic, citat de publicaţia Blic, dorinţa Mirei Markovici a fost de a reveni în Serbia, dar în acest caz, urma să fie transportată de la aeroport direct la închisoare.

Mirjana Markovici, care exercita o mare influenţă asupra soţului său, părăsise în 2003 Serbia, unde era acuzată de abuz de putere. Numele său fusese legat şi de misterioasa asasinare, în august 2000, a fostului preşedinte Ivan Stombolici.

Saga judiciară a familiei lui Slobodan Miloșevici

În iunie 2007, justiţia sârbă emisese, de altfel, un mandat de arestare internaţional împotriva Mirei Markovic şi a fiului său, Marko, sub acuzația că ar avea legătură cu o reţea de trafic de ţigări. În 2008, mama şi fiul au primit azil politic în Rusia.

Fostul preşedinte iugoslav Slobodan Milosevic a murit în martie 2006 în celula sa de la centrul de detenţie al Tribunalului Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie de la Haga. S-a întâmplat înainte de încheierea procesului în care era acuzat de genocid, crime împotriva umanităţii şi crime de război în anii 1990 în fosta Iugoslavie. Temându-se că va fi arestată, Mira Markovic s-a abţinut, la fel ca şi fiul său, să asiste la funeraliile soţului ei în Serbia.

Slobodan Milosevic a fost înlăturat de la putere în urma unei mişcări populare, în octombrie 2000, și a fost arestat în aprilie 2001.

Fostul cuplu prezidențial mai are o fiică, Marija.

Fostă profesoară de sociologie la Universitatea din Belgrad, Mirjana Markovic publicase în 2015 o amplă biografie în care apăra reputaţia soţului său, descris ca o „figură politică dominantă”. Ea menționa că numele lui Miloșevici era „menţionat mai des decât cele ale preşedinţilor rus, american şi chinez la un loc”.

O telegramă diplomatică americană trimisă în 2003 şi dezvăluită de WikiLeaks descria viaţa lui Milosevic în centrul de detenţie al ONU. Potrivit autorului ei, Tim McFadden, care era citat în document, fostul om forte de la Belgrad îi telefona în fiecare zi soţiei sale. „Milosevic putea manipula o întreagă naţiune, dar nu reuşea să-şi stăpânească soţia, care, dimpotrivă, părea să exercite o puternică influenţă asupra lui”, potrivit lui McFadden.

Îndrăgostiți din copilărie

Mira Markovici a fost întotdeauna preocupată de politică, având un fenomenal instinct de supravieţuire şi ambiţia de a domni asupra unui superstat balcanic.



Îndrăgostiţi încă din copilărie, Mira şi Slobodan au fost întotdeauna împreună şi arestarea lui Milosevic, în aprilie 2001, a fost prima lor separare reală după căsătoria lor din 1964.

Ei se întâlniseră la liceul din Pozarevac (Pojarevaț), oraşul lor natal situat la 70 de km sud-est de Belgrad. Mira Markovic se născuse din relaţia a doi partizani antinazişti, iar mama sa, al cărei nume de război era Mira, a fost executată de fascişti în 1944 în circumstanţe obscure.

Comunistă de la vârsta de 16 ani, Mira Markovic a preluat conducerea în 1995 a partidului neocomunist Stânga Iugoslavă (JUL) şi a fost deputată de Pozarevac. JUL a format o coaliţie cu Partidul Socialist al lui Milosevic (SPS).

Mira Markovic s-a arătat în diverse ocazii nemiloasă faţă de cei pe care îi considera trădători ai cauzei sale.

„Când voi avea 60 de ani (în 2002), vreau ca soţul meu să abandoneze politica pentru a-şi petrece restul timpului în vacanţă”, declara ea la un moment dat. Dar procesul lui Milosevic la TPI i-a anulat proiectele. 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Mii de studenți sârbi au ieșit din nou în stradă: ei cer socoteală guvernului pentru accidentul de la Novi Sad, unde au murit 15 oameni

O furtună de zăpadă a lăsat sute de mii de oameni fără energie electrică în Balcani. Ce țări sunt afectate

Studenții din Belgrad au ieșit în stradă pentru a protesta față politicile lui Vučić. Ce acuzații îi aduc aceștia

Amnesty International: Guvernul de la Belgrad spiona jurnaliști și militanți. Cum acționa Executivul lui Vučić

Partenerii noștri