A murit James Randi, magicianul care oferea un milion de dolari celui care își poate dovedi puterile supranaturale
James Randi, unul dintre cei mai celebri magicieni din lume, a murit în Statele Unite, la vârsta de 92 de ani. Randi, s-a afirmat prin investigarea fenomenelor pretinse a fi paranormale.
Născut în Canada, în 1928, Randi a fost un militant care și-a câștigat simpatia publicului ca fiind unul dintre cei mai mari sceptici și critici în ceea ce privește experimentele de natură paranormală.
Și-a început cariera ca magician, cunoscut sub numele de scenă The Amazing Randi, ca apoi la 60 de ani să se dedice investigării fenomenelor pretinse "supranaturale”.
Cariera sa de magician a avut un avânt uimitor datorită trucurilor pe care le făcea. De-a lungul vremii, Randi a participat la multe momente alături de vedete cunoscute, precum Alice Cooper, în locul căruia a urcat pe scenă, lăsând publicului iluzia că artistul chiar își execută mișcările în fața spectatorilor.
Dar Randi a reamintit întotdeauna publicului că actele sale se bazau pe trucuri și nu pe magie și a desființat întotdeauna persoanele care susțineau că au puteri paranormale, punându-le să-și dovedească așa-zisele capacități supranaturale. Randi a adus în prim plan, de asemenea, și falșii vindecători de credință care pretindeau că primesc mesaje de la Dumnezeu.
Potrivit BBC, Randi a pus bazele unei fundații care-i poartă numele, James Randi Educational Foundation (JREF), care a pus la bătaie o sumă foarte mare de bani, un milon de dolari pentru persoana care poate dovedi în fața sa că deține puteri supranaturale. Niciun candidat nu a reușit să treacă nici măcar peste prima serie de teste.
Editor : A.A.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News