Live

A fost identificată cauza îmbolnăvirilor misterioase de pneumonie care au ucis 4 oameni într-o săptămână, în Argentina

Data publicării:
Pacient intubat. Imagine descriptivă. Foto: Guliver/ Getty Images

Bacteria legionella se află la originea cazurilor de pneumonie care au ucis într-o săptămână patru persoane în oraşul argentinian Tucuman şi care au intrigat comunitatea medicală, a anunţat sâmbătă ministrul argentinian al sănătăţii, Carla Vizzotti.

În total 11 cazuri au fost identificate, toate având legătură cu o clinică privată din acel oraş.

Autorităţile sanitare anunţaseră sâmbătă al patrulea deces, un bărbat de 48 de ani cu comorbidităţi. Înaintea lui au decedat două femei din personalul sanitar al clinicii şi o pacientă în vârstă de 70 de ani care suferise intervenţii chirurgicale.

Din cele zece cazuri iniţiale de îmbolnăvire, opt au fost în rândul personalului sanitar al clinicii. Investigaţiile iniţiale au exclus COVID-19, gripa şi hantavirusul (transmis de rozătoare).

În final, analizele efectuate la Institutul Malbran din capitala Buenos Aires au confirmat că este vorba despre bacteria legionella, în prezent efectuându-se alte analize pentru stabilirea sub-tipului bacteriei, suspiciunile îndreptându-se către legionella pneumophila, informează Agerpres.

Rămâne de asemenea de stabilit sursa contaminării, o ipoteză fiind rezervorul de apă al clinicii.

Bacteria provoacă legioneloza, o infecţie gravă, iar infectarea se poate face pe cale respiratorie sau prin inhalarea bacteriei din apă ori prin aerul condiţionat.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Furie în Italia, după ce președintele argentinian Javier Milei ar fi primit cetățenie italiană. „Discriminare intolerabilă”

Liderul unui grup de ultrași din Argentina a fost asasinat pe stradă

Un hotel s-a prăbușit în Argentina. Cel puțin o persoană a murit și mai multe sunt căutate sub dărămâturi

Guvernul Argentinei anunță dizolvarea Fiscului. Mii de oameni își vor pierde locurile de muncă

Partenerii noștri