Live

Galerie Foto 7 ani de la atacul împotriva redacției Charlie Hebdo. 12 oameni au fost uciși și 11 răniți în Paris

Data publicării:
Sursa foto: Profimedia Images

În urmă cu șapte ani a avut loc atacul din Paris împotriva echipei revistei Charlie Hebdo. Pe 7 ianuarie 2015, în jurul orei 11.30, doi atacatori înarmați au luat cu asalt birourile revistei satirice și au început să tragă.

Autorii atacului au fost Saïd Kouachi și Chérif Kouachi, în vârstă de 34, respectiv 32 de ani. Ei erau înarmați cu arme automate.

Imagini filmate pe stradă, la câteva minute după comiterea atacului din redacţia Charlie Hebdo, îi prezintă pe cei doi atacatori fugind de la locul faptei.

12 oameni au fost uciși (10 jurnaliști și 2 polițiști) și alți 11 răniți.

Cei doi au fost împușcați pe 9 ianuarie, în jurul orei 17, la aproximativ 54 de ore de la atac.

Frații Kouachi fuseseră supravegheați de autoritățile franceze

Autorităţile franceze au început urmărirea lui Said Kouachi în noiembrie 2011. Atunci au primit informaţii din Statele Unite potrivit cărora tânărul a mers în Yemen în luna iulie a aceluiaşi an, scrie publicaţia franceză L'Express. Este perioada în care cel mai probabil Said s-a antrenat într-o tabără Al-Qaeda, finanţată de clericul radical de origine americană Anwar al-Awlaki, un înalt oficial al grupării care recruta militanţi şi îi motiva să comite atentate. Cu toate acestea, autorităţile franceze au decis să oprească urmărirea sa în iulie 2014, pe motiv că Said Kouachi nu mai prezenta un pericol.

Şi fratele său, Şerif Kouachi, a fost monitorizat de serviciile secrete care l-au lăsat în pace la finalul anului 2013 pe motiv că nu mai este implicat în extremismul violent, ci se ocupă de comerţul cu haine contrafăcute. Asta deşi existau informaţii că Şerif Kouachi a călătorit la rândul său în Yemen în 2011, unde s-a întâlnit cu mai mulţi extremişti. În plus, el fusese condamnat de două ori pentru că a vrut să se alăture jihadiştilor din Irak.

Chiar şi aşa, un expert specializat în Orientul Mijlociu, citat de BBC, spune că, cel mai probabil, serviciile secrete franceze nu au avut de ales când au încetat urmărirea celor doi fraţi. Shashank Joshi, cercetător la Royal United Services Institute, Londra: "Franţa are agenţii de informaţii neobişnuit de puternice, dar nicio agenţie occidentală nu are puterea legală sau resursele necesare pentru a supraveghea constant mii de cetăţeni care nu au fost acuzaţi de nicio crimă.", spune specialistul englez.

Editor : V.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Iranul îi amenință cu moartea pe satiriștii de la Charlie Hebdo: „Să se uite ce a pățit Rushdie. Nu vă jucați cu musulmanii”

Iranul închide un institut francez după publicarea unor caricaturi considerate insultătoare în revista Charlie Hebdo

Iranul amenință Franța cu represalii după ce Charlie Hebdo a publicat caricaturi cu ayatollahul Khamenei

Patru jurnaliști de la publicația Charlie Hebdo, inculpați în Turcia pentru insultarea lui Erdogan. Procurorul cere 4 ani de închisoare

Partenerii noștri