Live

66.000 de ruși au intrat în UE în săptămâna mobilizării, cu 30% mai mult decât înainte. Ce cifre se vehiculează la Kremlin

Data publicării:
Cetățeni ruși întâmpinați de un voluntar la sosirea în Kazahstan, pe la punctul de trecere Syrym. Foto: Profimedia

Numărul rușilor care intră în Uniunea Europeană a crescut semnificativ în urma mobilizării parțiale decretate de Vladimir Putin, iar trecerile ilegale de frontieră sunt așteptate să se înmulțească și ele dacă Rusia va închide granițele pentru bărbații care pot fi mobilizați, a anunțat Frontex, agenția de frontieră a Uniunii Europene. Potrivit publicației „Novaya Gazeta. Europe”, la Kremlin se vehiculează cifre care depășesc 260.000 de bărbați care au părărsit Rusia în doar câteva zile după decretul de mobilizare.

„În ultima săptămână, aproape 66.000 de cetățeni ruși au intrat în UE, cu peste 30% mai mult decât în săptămâna precedentă. Cei mai mulți au sosit în Finlanda și Estonia”, a anunțat agenția Frontex, cu referire la săptămâna 19 - 25 septembrie, potrivit Reuters.

Numai în ultimele patru zile, 30.000 de ruși au intrat în Finlanda.

Majoritatea cetățenilor care intră în UE au permise de rezidență, vize sau dublă cetățenie, a mai menționat sursa citată.

„Frontex estimează că trecerile ilegale de graniță se vor înmulți dacă Federația Rusă decide să închidă frontierele pentru potențialii recruți”, a completat aenția,

Peste 260.000 de bărbați au părăsit Rusia (surse Novaya Gazeta. Europe)

Pe de altă parte, Novaya Gazeta.Europe, care citează surse din interiorul administrației prezidențiale ruse, a scris că serviciul rus de informații FSB a informat Kremlinul că 261.000 de bărbați au părăsit Rusia după decretul mobilizării parțiale, de miercuri, 21 septembrie (ziua decretului), până sâmbătă seară.

Sursele „Novaya Gazeta. Europe” se îndoiesc însă de autenticitatea datelor prezentate de FSB, pentru că serviciul de frontieră nu poate procesa date atât de repede.

În orice caz, „Novaya Gazeta. Europe” mai notează, citând aceeași sursă, că „atmosfera în cadrul administrației prezidențiale (de la Kremlin) este de așa natură, încât forțele de securitate și Ministerul Apărării îl vor putea convinge pe Putin să închidă granițele (pentru recruți) înainte de a fi prea târziu”.

Editor : Bogdan Păcurar

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Criză în Abhazia. Liderul regiunii, care se plângea că Rusia i-a lăsat „în întuneric total”, spune acum că Putin i-a salvat

Investigație Mediazona: Au fost identificate numele a 84.761 de soldați ruși căzuți pe frontul din Ucraina. „2024, cel mai mortal an”

Serie de explozii în locuri publice din Rusia. Principalii suspecți: pensionari, victime ale unor escrocherii

Mesajele soldaților ruși către cei dragi, înainte să moară. „Există deja un munte de cadavre înalt de doi metri, lângă adăpost”

Partenerii noștri