Live

Galerie Foto 63 de oferte pentru cumpărarea super-iahtului de 75 de milioane de dolari al unui oligarh rus. Valoarea lor este secretă

Data actualizării: Data publicării:
Superiahtul Axioma este scos la licitație Foto: Profimedia Images

Un super-iaht de 75 de milioane de dolari al unui miliardar rus a fost scos la licitaţie în Gibraltar. Este prima vânzare a activelor unui oligarh de când Putin a invadat Ucraina în februarie, scrie The Guardian.

Este vorba despre nava Axioma, care are o lungime de 72,5 metri.

Vasul de lux a fost confiscat de la miliardarul Dmitri Pumpianski.

Axioma este sechestrat în Gibraltar din luna martie, după ce banca americană JP Morgan a anunțat că proprietarul Dmitri Pumpianski nu a rambursat un împrumut de 20 de milioane de dolari.

Biroul mareşalului amiral din Ucraina a declarat marţi că "a primit 63 de oferte" pentru Axioma, dar a refuzat să detalieze valoarea ofertelor pentru iahtul care are şase cabine de lux pentru oaspeţi, o piscină, o sală de cinema 3D, sală de sport, jacuzzi şi un spa complet echipat.

"Detaliile ofertantului şi valoarea ofertei vor rămâne confidenţiale", a transmis instanţa într-un comunicat. "Detaliile despre valoarea de vânzare a navei vor fi disponibile odată ce tranzacţia va fi finalizată, în aproximativ 10 până la 14 zile". 

Vânzarea iahtului Axioma a atras controverse, deoarece este vândut nu în beneficiul poporului ucrainean, ci pentru o bancă de investiţii din SUA, JP Morgan, care susţine că Pumpianski îi datorează mai mult de 20,5 milioane de euro (17 milioane de lire sterline).

Pumpianski este proprietarul și președintele companiei producătoare de țevi din oțel OAO TMK, furnizor al Gazprom. În vârstă de 58 de ani, el are o avere estimată la 1,84 miliarde de lire sterline și a fost sancționat de Marea Britanie, UE și SUA.

De când au fost impuse restricții oligarhilor ruși, ca urmare a invaziei din Ucraina, Axioma este prima ambarcațiune de lux pusă sub sechestru care este scoasă la vânzare.

Unele guverne, inclusiv al Marii Britanii, au cerut ca veniturile obținute din bunurile confiscate să fie canalizate către ajutarea refugiaților ucraineni. Deși era proprietatea lui Pumpianski, vasul - care s-a numit inițial „Red Square” atunci când a fost construit, în 2013 - putea fi închiriat de milionari cu până la 549.000 de euro pe săptămână, plus cheltuielile aferente folosirii lui.

 

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Oligarhul pro-rus Ilan Șor rămâne sub sancțiunile UE. Decizia luată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene

Suma uriașă cu care au fost vândute mai multe documente și suvenire ale generalului Charles de Gaulle. Unde vor merge banii

Tabloul „Ţărăncuţă odihnindu-se” de Nicolae Grigorescu a fost vândut cu o sumă record pe piața românească de artă

Pantofii purtaţi de Judy Garland în „Vrăjitorul din Oz”, vânduţi la licitaţie pentru 28 de milioane de dolari

Partenerii noștri