Live

45 de țări cer explicaţii Rusiei pentru otrăvirea lui Aleksei Navalnîi și îi cer să „facă lumină” privind folosirea unei „arme chimice”

Data publicării:
Opozantul rus Alexei Navalnîi. Foto: Profimedia Images

Un grup de 45 de ţări, printre care Statele Unite, Canada şi membrii Uniunii Europene, au cerut marţi în faţa Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice ca Rusia să ofere explicaţii după otrăvirea în 2020 a opozantului Aleksei Navalnîi.

Moscova are la dispoziţie 10 zile pentru a răspunde la întrebările adresate de ţările respective, în conformitate cu regulile OIAC al cărei sediu se află la Haga.

Pentru experţii occidentali, adversarul Kremlinului a fost victima în august 2020 agentului neurotoxic din epoca sovietică Noviciok. Aleksei Navalnîi a primit îngrijiri medicale în Germania înainte de a fi închis la întoarcerea în Rusia, relatează AFP, citată de Agerpres.

Moscova a negat întotdeauna orice implicare.

Marţi, 45 de state părţi, printre care Marea Britanie, au informat Consiliul Executiv al OIAC că vor pune oficial întrebări Rusiei despre otrăvirea lui Navalnîi în temeiul articolului 9 al Convenţiei, a anunţat pe Twitter delegaţia britanică.

Este esenţial ca Rusia să expună în detaliu măsurile luate pentru a investiga şi a face lumină asupra utilizării unei arme chimice pe teritoriul său, se arată în declaraţia celor 45 de ţări.

Statele Unite şi numeroşi membri ai comunităţii internaţionale cer de mult timp clarificări cu privire la tentativa de asasinăre de către Rusia a lui Navalnîi cu o armă chimică la 20 august 2020 şi intenţia sa de a coopera cu OIAC, a declarat Washingtonul într-un comunicat.

Având în vedere statutul său de stat parte la Convenţia privind armele chimice, lipsa persistentă de transparenţă şi cooperare a Rusiei în ceea ce priveşte otrăvirea este de deosebit de preocupantă, a adăugat Washingtonul.

Ţările occidentale cer în special Rusiei să descrie în detaliu măsurile pe care le-a luat de la 20 august 2020 ca răspuns la incident. Sunt, de asemenea, surprinse că Moscova nu a primit încă experţi ai OIAC pe teritoriul său pentru a ajuta la anchetă, în pofida unei invitaţii în acest sens din octombrie 2020.

În ciuda mai multor solicitări formulate de numeroase state părţi, Rusia nu a oferit până în prezent o explicaţie credibilă despre incident, au declarat cele 45 de ţări într-un document oficial postat pe site-ul OIAC.

Nu avem cunoştinţă despre anchete interne în desfăşurare în Rusia, au adăugat acestea.

Alcătuit din 41 de state membre, Consiliul Executiv al OIAC se întruneşte săptămâna aceasta pentru a discuta despre progresele realizate în eliminarea armelor chimice din întreaga lume.

Pe de altă parte, statele membre ale Consiliului Executiv au cerut Siriei luni să autorizeze sosirea inspectorilor pe teritoriul său. Acestea consideră că Damascul continuă să încalce obligaţiile sale privind verificarea eventualei prezenţe a armelor chimice în locurile susceptibile să le producă sau să le stocheze.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Criză în Abhazia. Liderul regiunii, care se plângea că Rusia i-a lăsat „în întuneric total”, spune acum că Putin i-a salvat

Investigație Mediazona: Au fost identificate numele a 84.761 de soldați ruși căzuți pe frontul din Ucraina. „2024, cel mai mortal an”

Serie de explozii în locuri publice din Rusia. Principalii suspecți: pensionari, victime ale unor escrocherii

Mesajele soldaților ruși către cei dragi, înainte să moară. „Există deja un munte de cadavre înalt de doi metri, lângă adăpost”

Partenerii noștri