Galerie Foto 4 hoți săpau un tunel ca să ajungă la o bancă, dar s-a surpat peste ei, la Roma
Operațiune de salvare de proporții, joi, la Roma, unde un tunel săpat de patru hoți care voiau să ajungă la o bancă s-a surpat peste ei. Trei dintre bărbați au reușit să se salveze singuri, însă cel de-al patrulea a rămas blocat sub malul de pământ și a fost scos abia după 9 ore.
Potrivit La Repubblica, acest incident are încă multe necunoscute și se așteaptă ca ancheta poliției să facă lumină în caz. Alarma s-a dat în jurul orei 11:00, pe via Innocenzo XI, când podeaua unui magazin sub care era săpat tunelul s-a prăbușit. Se pare că apelul la serviciul de urgențe a fost făcut chiar de unul din cei patru bărbați, care apoi a încercat să fugă, însă a fost prins de carabinieri. Alți doi bărbați au încercat să scape prin canalizare, însă au fost și ei prinși.
Cel de-al patrulea, însă, a rămas blocat sub pământ, la aproximativ 6 metri adâncime. A urmat o operațiune de salvare complicată și contracronometru, care a durat aproape 9 ore. În tot acest timp, bărbatul blocat sub pământ striga după ajutor și se ruga să fie salvat.
Pompierii au fost nevoiți să decapeze o bucată din stradă pentru a săpa până la bărbatul de sub pământ. Săpăturile au fost realizate parțial manual, pentru a nu risca ca victima să fie rănită sau chiar omorâtă. Pe parcursul operațiunii, salvatorii i-au furnizat oxigen și hrană lichidă, printr-un tub.
În prima parte a operațiunii, salvatorii au presupus că este vorba de niște muncitori, dar lucrurile s-au lămurit destul de repede. Anchetatorii au stabilit că săpăturile tunelului au început dintr-un magazin închiriat de curând de 4 bărbați, toți cu antecedente penale pentru infracțiuni de furt și trafic de droguri. Având în vedere traiectoria lucrărilor lor, se suspectează că hoții vizau una din cele două bănci din apropiere sau un oficiu poștal situat, de asemenea, în zonă.
Bărbatul de 35 de ani scos de sub pământ după 9 ore era în stare gravă și a fost dus la spital. Ceilalți trei ar fi fost deja arestați, potrivit presei italiene.
Editor : D.C.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News