Live

Galerie Foto 3.000 de oameni, localnici și turiști, evacuați din cauza incendiilor, în sudul Franţei: „Flăcările erau la doar câteva sute de metri”

Data actualizării: Data publicării:
3.000 de persoane, evacuate în sudul Franţei din cauza unui incendiu de vegetaţie. Foto: Profimedia Images

Peste 3.000 de persoane, locuitori ai unor sate din sudul Franţei şi turişti, au fost evacuate marţi, din cauza unui incendiu care a distrus cel puţin 700 de hectare de vegetaţie.

În sudul Franţei, incendiul, declanşat de un utilaj agricol luni seara la Massegros, în departamentul Lozere, s-a extins în direcţia Aveyron, până în satul Mostuéjouls, notează AFP, citată de Agerpres. Marţi dimineaţă, focul înteţit de vânt şi secetă nu s-a mai extins. Pompierii au aprins "focuri tactice" pentru a arde preventiv vegetaţia și pentru a împiedica astfel extinderea incendiului.

Autorităţile au ordonat evacuarea tuturor locuitorilor din satul Mostuéjouls, în centrul Parcului Naţional Cévennes, nu departe de pădurea de conifere cuprinsă de flăcări.

Persoanele evacuate au fost direcţionate către săli de festivităţi şi şcoli din municipiile învecinate.

"Flăcările erau la câteva sute de metri distanţă, jandarmii şi pompierii au venit să ne ceară să evacuăm, a trebuit sa plecăm cu toţii în miezul nopţii", a declarat Gabin Castro, un locuitor din Mostuéjouls.

Peste 600 de pompieri din mai multe departamente au fost mobilizaţi pentru stingerea incendiului, fiind ajutaţi de bombardiere cu apă.

Editor : A.A.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO David Popovici și-a cumpărat o mașină de trei ori mai scumpă decât cele primite de la Țiriac: ”Mi-am permis”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Incendii de vegetație violente pe coastele de Est și Vest ale SUA: un pompier de 18 ani a murit, mii de evacuați și case distruse

România se pârjolește. Număr record de incendii pe câmpuri, anul acesta. Care este cauza izbucnirii focarelor

Căldura extremă sufocă Europa. Grecia închide Acropole, iar Marea Adriatică a atins o temperatură record

„Plecați acasă!”. Turiștii din Barcelona au fost alungați de la terase și atacați cu pistoale cu apă de localnici

Partenerii noștri