Live

22 de țări, inclusiv China și India, cer să se elimine capitolul privind „atenuarea schimbărilor climatice” din acordul final al COP26

Data publicării:
LMDC nu crede că țările în curs de dezvoltare ar trebui să aibă aceleași termene și ambiții în ceea ce privește reducerea emisiilor precum au națiunile bogate. Sursă foto: Profimedia Images

Cu doar o zi înainte de finalul summitului climatic de la Glasgow, 22 de națiuni, inclusiv China și India, reunite în alianța „Like-Minded Developing Countries (LMDC)”, care reprezintă un grup de țări în curs de dezvoltare ce se organizează adesea pentru a negocia la comun în organizații internaționale precum ONU și Organizația Mondială a Comerțului, au cerut ca întreaga secțiune privind atenuarea schimbărilor climatice să fie eliminată din textul final al COP26, transmite CNN

Negociatorul-șef al delegației guvernului din Bolivia la COP26, Diego Pacheco, care reprezintă, de asemenea, și grupul LMDC, a declarat joi că țările alianței au simțit că statele dezvoltate încearcă să-și transfere responsabilitățile pentru criza climatică asupra lumii în curs de dezvoltare, cerându-le statelor aflate în această situație să respecte aceleași termene de reducere a emisiilor precum lumea dezvoltată.

„Am cerut președinției COP și președintelui Alok Sharma să elimine complet secțiunea privind atenuarea”, a spus Pacheco la o conferință de presă ținută joi la Glasgow, subliniind în același timp rolul pe care l-au avut țările dezvoltate de-a lungul istoriei în ceea ce privește criza climatică.

Citește și: Cum arată primul draft al acordului COP26 privind clima. Țărilor li se solicită să elimine subvențiile pentru combustibilii fosili

„Istoria contează și istoria este foarte importantă pentru a înțelege și a pune în context discuția despre ambiție”, a mai precizat Pacheco, care a mai adăugat că va fi imposibil pentru multe țări în curs de dezvoltare să atingă obiectivul de emisii net-zero până la jumătatea secolului, așa cum multe țări s-au angajat. 

LMDC nu crede că țările în curs de dezvoltare ar trebui să aibă aceleași termene și ambiții în ceea ce privește reducerea emisiilor precum au națiunile bogate. De altfel, Bolivia a declarat la începutul summitului, pe 31 octombrie, că obiectivul de neutralitate climatică favorizează inechitățile existente între statele din diverse regiuni ale planetei. 

Secțiunea de atenuare a schimbărilor climatice prevede angajamente mai ferme pentru încercarea de a limita încălzirea globală la sub sau maxim 1,5 grade Celsius peste nivelurile preindustriale, spre deosebire de limita superioară de 2 grade Celsius, care a fost menționată în Acordul Climatic semnat la Paris în 2015. De asemenea, această parte a acordului COP26, care se negociază până vineri de către delegați din aproximativ 200 de țări, îndeamnă națiunile să accelereze actualizările angajamentelor lor privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră până la sfârșitul anului 2022.

Citește și: Cu cât contribuie, de fapt, la distrugerea climei planetare marii semnatari ai angajamentelor de la Glasgow

Editor : Marco Badea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Doi astronauți chinezi au bătut recordul SUA la plimbări spațiale. Câte ore a durat ieșirea lor în spațiu

Temperaturile record din 2024 sfidează previziunile climatologilor. Scenariile oamenilor de știință ar putea fi greșite

Un înalt demnitar din China a fost executat. Ce acuzații i-a adus Curtea populară supremă

Deficitul bugetar al Chinei ar putea ajunge la un nivel record. Care sunt motivele

Partenerii noștri