Live

Ziua în care PSD aruncă în aer bugetul. Comisiile din Parlament au adoptat majorarea pensiilor cu 40% și alte măsuri cu impact bugetar

Data actualizării: Data publicării:
Foto: INQUAM Photos/George Calin

Parlamentarii din comisiile reunite de buget finanțe din Parlament au votat pentru majorarea pensiilor cu 40%. Au fost 20 de voturi pentru. Votul a fost dat pentru abrogarea articolului din legea privind rectificarea bugetară în care se prevede majorarea cu doar 14% a pensiilor, în loc de 40%. Dacă forma adoptată în comisii trece și de votul din plenul reunit, pensiile trebuie majorate cu 40%. Liberalii nu au participat la ședința comisiei, singurul care a votat împotriva amendamentelor PSD fiind deputatul USR, Claudiu Năsui.

De asemenea, a fost abrogat amendamentul prin care creșterea salariilor profesorilor este amânată până în 2021. Și în cazul acestui amendament, dacă legea trece de votul din plen, programat săptămâna viitoare, intră în vigoare legea care prevede majorarea salariilor profesorilor de la 1 septembrie 2020.

O altă modificare la legea bugetului de stat este alocarea unei sume de 400 de milioane de lei pentru programul Start Up Nation.

Nu în ultimul rând, în comisii au fost crescute cu 1,5 miliarde de lei sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pe anul 2020 pentru finanțarea cheltuielilor bugetelor locale. Astfel, cuantumul prevăzut de guvern la 2,1 miliarde a fost majorat la 3,6 miliarde de lei.

Fostul ministru PSD al Muncii, Marius Budăi, a declarat în ședința comisiei că dacă Guvernul va crește salariul minim și va angaja 2 milioane de oameni vor putea susține creșterea pensiilor cu 40%.

„Dragi colegi liberali, avem peste 2 milioane forță de muncă neocupată. Creați locuri de muncă. Vom avea contribuții mai mari. Creșteți și salariul minim și ultima soluție pe care noi PSD o dăm, recuperați arieratele care au crescut cu peste 10 miliarde în acest an. Sumele, deci, sunt asigurate. Votați acest amendament astfel încât părinții și bunicii noștri să se bucure de pensiile lor”, a spus Budăi.

Și fostul ministru al Finanțelor, Eugen Teodorovici a interveni la dezbaterile din comisii.

„Ca fost ministru de finanțe spun că se pot găsi resurse și această lege poate fi aplicată”, a declarat Teodorovici.

Deputatul USR, Claudiu Năsui, a fost singurul parlamentar care a votat împotriva amendamentelor impuse de PSD, în condițiile în care liberalii nu au participat la ședință. Strategia PNL a fost să lipsească de la lucrările comisiei pentru a nu asigura cvorumul de ședință astfel încât să nu se țină comisia. Au lipsit și parlamentarii PMP și UDMR, însă în cele din urmă PSD a reușit să strângă suficienți parlamentari astfel încât să se desfășoare lucrările comisiei.

„Nu cred că e un șoc pentru nimeni că toți economiștii din România consideră că impactul acesta este nesuportabil. Dacă ne uităm foarte puțin la cifre, avem deja un deficit de 4,7% în iulie și e preconizat să ajungă aproape de 10%. Țara aceasta nu o să poată plăti aceste pensii decât într-un singur mod, prin creșterea de taxe. Nicio țară din lume nu a crescut cu 40% de la o lună la alta fără să fi găsit o resursă de aur, de petrol. Ce se va întâmpla dacă legea va intra în vigoare: împrumuturi masive pe piețele interne sau externe. Acest amendament nu are cum să se transforme în ceva bun pentru România”, a declarat Năsui, la lucrările comisiei.

Bani în plus pentru Catedrala Mântuirii Neamului și pentru Camera Deputaților

Un alt amendament adoptat spune că „plafonul privind datoria publică, conform metodologiei UE, pentru sfârşitul anului 2020, este de 40% din PIB”.

Deputaţii şi senatorii au mai suplimentat bugetul Secretariatului de Stat pentru Culte cu 20 de milioane de lei pentru continuarea lucrărilor la Catedrala Mântuirii Neamului, sursa de finanţare fiind Fondul de rezervă al Guvernului.

Printr-un alt amendament adoptat, comisiile au alocat suplimentar 5,635 milioane de lei, în bugetul Camerei Deputaţilor, pentru a achiziţiona echipamente necesare dotării birourilor parlamentare din teritoriu, la schimbarea legislaturii.

Parlamentarii au alocat, de asemenea, o sumă suplimentară de 67 milioane de lei pentru Ministerul Agriculturii, destinată finanţării Programului de realizare a sistemului naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor.

Toate amendamentele adoptate au fost propuse de PSD.

Ședința de plen în care senatorii și deputații vor vota raportul comisiilor de specialitate este programată săptămâna viitoare.

Citește și PNL anunță că va ataca la CCR legea bugetului: PSD a dat foc României. Într-o singură ședință a angajat cheltuieli de 6,5% din PIB

Editor : Robert Kiss

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Coaliția încearcă să depășească blocajul din negocieri. Ilie Bolojan: „Premierul, propus de PSD”. Deciziile luate azi-dimineață

Circul continuă în Parlament: Becali spune cum a făcut facultatea fără prezență. Șoșoacă jignește jurnaliștii. AUR îl atacă pe Iohannis

Blocaj în negocierile pentru Guvern, înainte de consultările cu Iohannis. PNL insistă să ia Dezvoltarea, UDMR nu cedează

Surse: Liberalii strâng semnături pentru a-l propune pe Crin Antonescu candidat comun la prezidențiale. PSD nu l-ar refuza

Partenerii noștri