Live

Zece indicatori ce trezesc pesimismul analiștilor financiari

Doru Cireaşă Data publicării:
Let's Measure Up Campaign Homepage Image

Analiștii financiari grupați în CFA Society România au așteptări negative privind evoluțiile economice viitoare. Indicatorul încrederii realizat pentru luna decembrie 2017 are cea mai mică valoare din ultimii cinci ani.

 

 

Analiza Indicele de Încredere Macroeconomică, decembrie 2017, dată publicității vineri, arată că indicatorul încrederii a atins nivelul de 41, aceasta fiind cea mai scăzută valoare de la începutul anului 2013. Indicatorul s-a aflat în scădere continuă din vara anului 2015.

Evoluții similare au înregistrat și alți doi indicatori, respectiv cel al ”condițiilor curente” (59 față de 76,2 în iunie, maximul fiind 100) și cel al ”așteptărilor” (32 față de 51,8 în iunie).

Inflația: așteptările sunt de creștere. Analiștii chestionați au estimat o rată a inflației în următoarele 12 luni de aproape 4%, peste nivelul înregistrat la data sondajului, de 3,5%.

Condițiile curente de afaceri: Apreciate ca negative de 28,2% dintre cei chestionați, peste procentajul celkor care le-au văzut drept ca pozitive, anume 20,5%, restul fiind răspunsuri neutre.

Condițiile viitoare de afaceri. Ponderea celor care cred că mediul de afaceri se va înrăutăți este cu mult mai mare decât cea a optimiștilor. Trei sferturi din cei chestionați au răspuns că în viitor condițiile de afaceri se vor înrăutăți, față de o pondere neglijabilă a celor care apreciază că se vor ameliora.

Venitul mediu. Acesta se va micșora consideră majoritatea celor chestionați, respectiv 41%. procentaj aproape dublu față de cel al celor care văd o viitoare creștere a venitului în economie (23,1%). O pondere de 35,9% consideră că veniturile vor rămâne la actualul nivel.

Situația activelor personale, anume cele imobiliare sau acțiuni se va degrada, crede o bună parte a celor întrebați. Ponderea pesimiștilor este de 28,9%, sub cea a celor care cred că situația se va menține, însă superioară celor care cred că vom vedea ameliorări la acest capitol (21,1%).

Evoluțiile mai degrabă pesimiste privitoare la România vin în contextul în care persoanele chestionate sunt optimiste in privința mediul economic global. 56,4% consideră normale evoluțiile economiei globale, pondere peste cea a celor care cred vom asista la o ameliorare a economiei globale (35,9%) și a celor care cred că se va înrăutăți (7,7%).

O altă veste proastă este aprecierea analiștilor privind evoluția inflației. Nu mai puțin de 97,4% din cei chestionați cred că vom asista la creșterea acesteia, restul apreciind că se va menține actualul nivel. Niciun analist nu a considerat că vom asista la o scădere a inflației.

Aproape identic au evoluat și răspunsurile privind rata dobânzilor interbancare. 94,9% dintre analiști cred că ROBOR la 3 luni va crește. Ponderea celor care cred că acesta va scădea este aproximativ 3%, egală cu cea a celor care estimează că se se va menține neschimbată.

Dobanda titlurilor pe termen mediu (cinci ani) - indicatorul ce arată costurile la care se împrumută statul va crește, apreciază 92,3% din analiștii consultați, mult peste cea a celor care consideră că se va menține (7,7% ).

Cursul de schimb. Majoritatea analiștilor, respectiv 92,3% consideră că leul se va deprecia, în timp ce restul văd un leu ce își menține valoarea față de moneda europeană.

Analiștii văd un euro cuprins în intervalul 4,7 lei – 4,75 lei în următoarele șase luni, fără a lipsi persoanele care cred că euro ar putea scădea la 4,6 lei sau ar putea crește la 4,8 lei. Inflația se va situa în jurul valorii de 3,75%, în timp ce ROBOR la 3 luni va fluctua în jurul valorii de 3,2%.

Institutul CFA este o organizație globală, nonprofit, a analiștilor financiari, managerilor de portofolii și a altor experți în investiții.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Prețuri mai mari de Sărbători. Ce este „greedflation” sau inflația de lăcomie și la ce strategii de marketing apelează comercianții

Vladimir Putin admite că Rusia este într-o situație economică dificilă. „Există unele probleme”

România are cea mai mare inflație din Uniunea Europeană pentru a noua lună la rând

Avertismentul unui economist după retrogradarea ratingului României: „O lovitură semnificativă pentru credibilitatea României”

Partenerii noștri