Live

Viorica Dăncilă: „Nu putem vorbi despre scădere salarială, trebuie să ne raportăm doar la creșteri”

Data actualizării: Data publicării:
Foto: gov.ro

Premierul Viorica Dăncilă a declarat miercuri seară că în raportul Institutului Naţional de Statistică (INS) privind creşterile salariale sunt comparate alte luni şi alţi ani şi nu poate fi vorba despre scăderi salariale, ci doar despre creşteri, relatează News.ro. 

"Nu putem vorbi decât de creşteri, nu de reduceri salariale. Am citit raportul dat de INS. Se fac comparaţii cu alte luni ale anului, se fac comparaţii cu alţi ani, dar nu putem vorbi despre scădere salarială şi trebuie să ne raportăm doar la creştere. În sănătate, la 1 martie anul acesta, au crescut salariile cu procente între 75% şi 120%. În educaţie, de la 1 martie, avem o creştere de 20%. În sănătate, dacă am lua toată creşterea salarială de la 1 ianuarie 2017, avem o creştere la net de 40%, deci nu putem vorbi despre scăderi salariale, ci putem vorbi despre creşteri salariale”, a afirmat Dăncilă la Antena3. 

Câştigul salarial mediu net a crescut în februarie cu 11,2%, la 2.487 lei, faţă de luna februarie a anului trecut, a anunţat miercuri Institutul Naţional de Statistică (INS).

În ianuarie, câştigul salarial mediu net a crescut cu 8%, la 2.484 lei, faţă de luna ianuarie a anului trecut. În februarie, indicele câştigului salarial real faţă de aceeaşi lună a anului precedent a fost de 106,2%.

Indicele câştigului salarial real (câştigul salarial în raport cu evoluţia preţurilor de consum - n.r.) a fost de 99,8% pentru luna februarie 2018 faţă de luna precedentă.

Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost de 180,6%, cu 0,3 puncte procentuale mai mic faţă de cel înregistrat în luna ianuarie 2018.

În februarie, faţă de ianuarie, creşterile câştigului salarial mediu net din sectorul economic s-au datorat acordării de prime ocazionale (premii anuale ori pentru performanţe deosebite, al 13-lea salariu), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi alte fonduri (inclusiv tichete de masă sau tichete cadou), dar şi realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte).

Cele mai mari creşteri ale câştigului salarial mediu net au fost de 12,8% în fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, respectiv cu 10,1% în fabricarea produselor din tutun.

Cea mai mare scădere, în februarie faţă de ianuarie, a fost de 7% în activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale).

De asemenea, ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat miercuri că scăderile salariale din domeniul sănătăţii şi asistenţei sociale din luna februarie sunt normale, în condiţiile în care în februarie au fost virate salariile din luna ianuarie, când au fost 11 zile nelucrătoare.

"Creşterile din învăţământ sunt de la data de 1 martie, nu sunt în luna februarie. Au fost în luna februarie (creşteri – n.r.) cu aproximativ 4% pe net. Sigur că în februarie nu au fost alte creşteri, dar în luna martie este o creştere de 20% în învăţământ şi sănătate, unde se creşte direct pe grila din 2022. Dacă mă întrebaţi unde au fost scăderi în luna februarie faţă de luna ianuarie, mai precis în sănătate şi în sectorul de asistenţă socială, vreau să vă spun că e normal să se întâmple acest lucru, dat fiind faptul că în luna ianuarie au fost 11 zile nelucrătoare, mai precis cele opt zile de weekend, şi zilele de 1, 2 şi 24 ianuarie, iar în luna februarie au fost doar opt zile nelucrătoare”, a spus Olguţa Vasilescu.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ciolacu: Aproape 60% dintre români nu sunt reprezentați în turul doi al prezidențialelor. Aleșii locali sunt îngrijorați

Mesajul în engleză postat de Ciolacu după întâlnirea de la Londra cu premierul britanic: „The beginning of a strong friendship”

Ilie Bolojan, răspuns după ce Ciolacu, Lasconi și PNL l-au propus premier: „Soluții, nu salvatori”

Marcel Ciolacu: „Niciun președinte al României n-ar avea o problemă să lucreze cu domnul Bolojan din funcția de prim-ministru”

Partenerii noștri