Live

Zona cargo a aeroportului din Timişoara s-ar putea dezvolta ca hub comercial european după o asociere cu Abu Dhabi Ports Group

Data publicării:
Zona cargo a aeroportului din Timişoara s-ar putea dezvolta ca hub comercial european după o asociere cu Abu Dhabi Ports Group. Foto: Facebook

Un parteneriat între Aeroportul Internaţional Timişoara (AIT) „Traian Vuia” şi Abu Dhabi Ports Group din Emiratele Arabe Unite, în domeniul dezvoltării infrastructurii de cargo a instituţiei aeroportuare timişorene, ar putea deschide perspective benefice, a declarat, miercuri, directorul general al AIT, Stamatovici.

Reprezentanţii Abu Dhabi Ports Group din Emiratele Arabe Unite şi ai ADQ Abu Dhabi au discutat, miercuri, la Timişoara, alături de ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, şi secretarul de stat Bogdan Mândrescu, cu oficialii locali ai AIT, despre concretizarea unui parteneriat cu Abu Dhabi Ports Group, care ar transforma aeroportul într-un puternic nod comercial regional european, conectat la reţelele naţionale şi internaţionale de transport feroviar şi rutier.

„Un parteneriat Timişoara - Abu Dhabi în domeniul dezvoltării infrastructurii de cargo a Aeroportului Internaţional Timişoara 'Traian Vuia' ar fi o oportunitate extraordinară. Acest nou pas în discutarea unei relaţii de colaborare deschide perspective foarte serioase”, a punctat Daniel Stamatovici.

Întâlnirea a avut loc ca urmare a discuţiilor purtate în luna iunie de ministrul Sorin Grindeanu cu partea emirateză, întâlnire care a stabilit atunci posibilitatea unui parteneriat pentru dezvoltarea Centrului Logistic Intermodal Cargo pe Aeroportul Internaţional Timişoara „Traian Vuia”.

Centrul Intermodal Timişoara, a cărui edificare este evaluată la 300 de milioane de euro, ar putea fi dezvoltat pe o suprafaţă de 65 de hectare şi ar oferi facilităţi de depozitare şi transport, inclusiv pentru mărfurile intercontinentale.

Din partea gazdelor au participat la discuţii director general, Daniel Stamatovici, director operaţional, Marian Chivu, şi director infrastructură, Daniel Dinu, informează Agerpres.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Zeci de lingouri de aur nedeclarate, găsite în bagajul unui bărbat, pe Aeroportul Timișoara. Ce valoare aveau

Un rabin care are și cetățenie moldovenească, găsit mort în Emiratele Arabe. Israelul acuză „un act terorist antisemit”

Aliații arabi ai Washingtonului colaborează cu Iranul pe măsură ce eforturile SUA de a stopa violențele din Orientul Mijlociu eșuează

Cum a ajuns o vedetă a fotbalului european un traficant de droguri. Petrecea cu elitele de la Moscova, după ce Putin a invadat Ucraina

Partenerii noștri