Live

VIDEO | Bulevard ca după război, în centrul Capitalei. Oficialii nu comenteză situația

Data actualizării: Data publicării:

Un bulevard care ar trebui să fie cartea de vizită a oraşului arată ca la finalul unui război. Bulevardul Unirii e plin de gropi iar unele au 20 de centimetri adâncime. Cei care decontează situaţia sunt desigur şoferii, care primesc facturi considerabile la service.

Sunt sunete care-l dor pe orice şofer. Iar în centrul Capitalei, pe bulevardul Unirii, ca să nu le auzi trebuie să faci slalom printre gropi.

Dan Trifu, președinte Eco Civica: Era o gropiță atât de mică! Acum uite cum a ajuns! Vedem și din ce este constituită! Ăsta este materialul cu care s-a refăcut groapa! Se și vede perimetrul și nu știu de unde a apărut și țeava aceasta în mijlocul asfaltului. Vedeți ce probleme de trafic crează și avariază și mașinile.

Cu o adâncime apreciabilă, groapa din apropierea Tribunalului Bucureşti e o capcană pentru şoferii de autobuz. Din cauza traficului intens, autobuzele nu pot trece pe cealaltă bandă pentru a o evita.

Șofer autobuz: Pfoai, nenorocire! Am anunțat-o și noi pe stație, anunță și ai noștri mai departe, dar nu a venit nimeni să o repare. Mergeți și la cealaltă stație să vedeți ce cratere sunt și acolo. Suntem în centrul Bucureștiului. Așa este tot bulevardul, varză! Nu știu ce fac, de ce nu vin să repare!
Reporter: Ați anunțat demult?
Șofer autobuz: Sunt anunțate de vreo două luni de zile gropile astea și nu vine nimeni să le repare!

Oamenii spun că bulevardul ar trebui să arate impecabil, fiind în zonă turistică:

- E o lipsă de atenție, un dezinteres total! Este foarte bună ca să strici un cauciuc, să strici o mașină!
- Mi se pare ceva obișnuit în București, ca peste tot! E plin Bucureștiul de gropi de genul, de cratere care distrug mașinile.
- O lopată de asfalt să pună aici! Uite cum îți strici roțile. Toate mașinile scârțâie din toate încheiturile când trec pe aici! În mijlocul Bucureștiului!

Până la aceasta oră oficialii Primăriei Capitalei nu au comentat situația.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ploi și lapoviță, în aproape toată țara. Meteorologii anunță și temperaturi de până la -15°

Piaţa Matache rămâne deschisă iar hala de legume şi fructe este intactă. Comercianții afectați de incendiu au fost mutați

Incendiu puternic la Piața Matache din București. A fost emis și un mesaj RO-Alert

Nouă polițiști de la Secția 16, condamnați după ce au torturat doi tineri. Nouă ani de închisoare pentru un fost lider de sindicat

Partenerii noștri