Live

Circulația pe Valea Oltului se va închide timp de o lună, pe perioada zilei. Anunțul ministrului Transporturilor

Data actualizării: Data publicării:
DN7 Valea Oltului va fi închis circulației timp de o lună pentru defrișările necesare construcției autostrăzii Pitești - Sibiu. Foto: Captură video Digi24

ACTUALIZARE 14:20 Circulaţia pe Valea Oltului va fi închisă între 8 iulie şi 9 august, pe perioada zilei, pentru lucrări la autostrada Sibiu - Piteşti, a anunţat, miercuri, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.

„O să merg vineri la faţa locului, împreună cu domnul director Pistol (directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere - n. r.) şi cu colegii din CNAIR. Ştiţi că avem acest lot 2 de pe Sibiu - Piteşti, care implică defrişări. Acestea au fost aprobate. Aceste lucruri trebuie făcute dacă vrem să facem această autostradă. Dacă vrem să nu o facem, nu închidem DN7. 

Cert este că, în acest moment, aceste lucrări nu pot fi făcute sub trafic. Asta ar pune în pericol siguranţa traficului, ar pune în pericol viaţa celor care circulă pe DN7 - şi asta nu şi-o poate asuma nimeni. De aceea, în această lună, din 8 iulie până în 9 august, vor fi făcute aceste lucrări absolut necesare pentru a realiza autostrada Sibiu-Piteşti. Sigur, mă aştept la cunoscători care vor critica acest lucru. 

Nu există altă variantă. Am încercat să găsim variante. Vorbim de înălţimi foarte mari, care ajung până la 70 de metri, unde trebuie tăiaţi aceşti arbori care riscă în mare măsură să ajungă pe carosabil şi să pună în pericol siguranţa circulaţiei. Repet, vrem autostradă, trebuie să facem aceste lucrări! Există şi cealaltă variantă, pe care cred că orice om cu scaun la cap nu şi-o doreşte”, a explicat Grindeanu. 

Potrivit acestuia, cât timp va fi închisă circulaţia pe Valea Oltului, vor fi rute alternative ce vor fi transmise din timp, astfel încât şoferii să le cunoască. 

„În această lună, colegii mei de la CNAIR, împreună cu Poliţia Română, vor transmite rutele alternative, astfel încât, pe perioada zilei, să avem asigurate aceste rute alternative, circulaţia fiind închisă pe perioada zilei. 

Pe perioada din noapte va fi redeschisă în fiecare zi, inclusiv în această lună de care vorbeam, dar vineri, la faţa locului, împreună cu colegii mei, vom transmite mai multe. Pe perioada zilei vom avea rute alternative pe care noi, împreună cu Poliţia Rutieră, le vom transmite din timp, astfel încât şoferii să le cunoască. Eu cred că e singura soluţie. 

Am cerut companiei care desfăşoară acele lucrări să aibă mobilizare mare, astfel încât să le finalizeze în această lună şi să ne folosim de aceste 30 - 31 de zile la maxim. Dacă tot închidem circulaţia, trebuie să folosim la maxim aceste zile şi să avem un progres major pe acel tronson”, a transmis şeful de la Transporturi. 

Ministrul Transporturilor a verificat miercuri stadiul lucrărilor la obiectivele de investiţii rutiere autostrada A0 Nord, lotul 3, şi autostrada A0 Sud - Centura Bucureşti, loturile 1 şi 3, şi a susţinut o conferinţă de presă.

---știre inițială---

Unul dintre cele mai tranzitate drumuri din țară este pe cale să se închidă. Compania de Drumuri ia în calcul să închidă Valea Oltului de la începutul săptămânii viitoare.

Cristina Sbîrn, jurnalist Digi24: Potrivit reprezentanților CNAIR, în momentul de față se analizează posibilitatea închiderii DN7, adică Valea Oltului, pentru aproximativ o lună. Motivul este efectuarea defrișărilor necesare pentru lotul 2 al autostrăzii Pitești - Sibiu. Vorbim despre lucrările dintre Boița și Cornetu. 

Reprezentanții Companiei de Drumuri spun că, altfel, riscul producerii de accidente este foarte mare dacă defrișările se fac cu circulația deschisă pe DN7. 

O decizie se va lua în zilele următoare. Discuția ar fi ca închiderea DN7, unul dintre principalele drumuri care fac legătura cu vestul țării, să fie timp de 30 de zile. Se discută și varianta în care circulația să fie oprită în anumite intervale.

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Goana după cumpărături și cadouri. Cum se circulă în marile orașe cu câteva zile înainte de Crăciun

Luni se deschide circulația pe segmentul Dumbrava – Mizil din autostrada A7

Azi se deschide circulaţia pe A7 între Buzău și Focşani

Mașini cu nas roșu, coarne și luminițe. Amenzi de 1.300 lei pentru decorațiunile care pun șoferii în pericol

Partenerii noștri