Transalpina se închide sâmbătă și duminică pentru desfășurarea unei competiții auto
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat că Transalpina (DN 67C) se închide sâmbătă și duminică, între Novaci și Rânca, pentru desfășurarea unei competiții auto, potrivit Mediafax.
Potrivit CNAIR, sâmbătă tronsonul de drum va fi închis între orele 8:00 și 19:00, cu deschidere între orele 13:30-14:30).
De asemenea, duminică drumul va fi închis de la 8:00 la 18:00, cu deschidere între orele 12:30-13:30.
Circulația va fi închisă în aceste intervale orare pe Transalpina, între Novaci și Rânca (județul Gorj, între km 17+000 și 22+000), în vederea desfășurării concursului de automobilism sportiv „Transalpina Challenge Rânca 2021”.
Editor : Liviu Cojan
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News