Live

Termenul limită pentru eliberarea spaţiilor comerciale de la metrou expiră astăzi

Data actualizării: Data publicării:
Stație de metrou în București. Foto:: Metrorex.ro

Termenul limită pentru eliberarea spaţiilor comerciale amplasate în incinta staţiilor de metrou expiră vineri, 2 aprilie, conform unei notificări transmise de Metrorex firmei care administrează aceste unităţi, potrivit Agerpres.

Reprezentanţii Metrorex precizau în 25 martie că această măsură a fost luată deoarece, în urma analizelor efectuate pe teren, s-a constatat că spaţiile comerciale care activează în reţeaua de metrou pun în pericol siguranţa transportului subteran, cu afectarea directă a exigenţelor de securitate la incendiu şi evacuarea persoanelor în caz de urgenţă.

„În acest context, ţinând seama şi de expirarea contractului încheiat cu firma care administrează spaţiile comerciale, a notificărilor transmise anterior prin care Metrorex a solicitat în repetate rânduri dezafectarea acestor spaţii, dar şi ca urmare a Raportului de control întocmit de Metrorex cu privire la luarea măsurilor ce se impun în concordanţă cu respectarea Normativului pentru proiectarea Construcţiilor şi Instalaţiilor Specifice de Metrou privind prevenirea şi stingerea incendiilor, Metrorex a notificat firma care administrează spaţiile comerciale ca, în regim de urgenţă, să fie eliberate şi predate către administratorul reţelei de transport subteran toate spaţiile comerciale amplasate în incinta staţiilor de metrou până la data de 02.04.2021”, se arăta în comunicatul semnat de directorul general Ştefan Paraschiv.

În replică, reprezentanţii Unităţii - Sindicatul Liber Metrou (USLM) au precizat, săptămâna trecută, că toate magazinele de la metrou au fost construite conform legislaţiei in vigoare, cu aprobarea Metrorex, iar 80% dintre acestea sunt proprietatea sindicatelor din metrou.

Anunțul Metrorex a dus la un protest spontan al sindicaliștilor, iar metroul a fost total blocat vineri. Mai multe plângeri penale au fost depuse în urma acestei acțiuni.

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a subliniat, la începutul acestei săptămâni, că, în condiţiile în care acele chioşcuri nu vor fi ridicate până la data limită, „se va restabili legea”.

„Este domeniul public, aflat în administrarea Ministerului Transporturilor dat în concesiune companiei Metrorex. Şi eu şi directorul general al Metrorex suntem obligaţi să acţionăm pentru a apăra interesul public şi interesul companiei, nu interese private. Acolo e un contract expirat din 2018 şi acele spaţii sunt ocupate fără drept”, a spus Drulă.

Ministrul a pus protestul sindicaliștilor pe seama anunţului privind eliberarea spaţiilor comerciale şi i-a sfătuit pe angajaţii de la metrou să nu se lase amăgiţi.

Editor : Monica Bonea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Incident grav la metrou. Circulație afectată între staţiile Gara de Nord 1 - Obor şi Dristor 2 –Iancului, din cauza unei şine rupte

La Salonic se inaugurează sâmbătă metroul, după 20 de ani de așteptare și multe descoperiri arheologice. Unele vor fi expuse

Grindeanu: „De vreo trei ani tot îl rog pe Nicușor Dan să preia metroul. Sper să se şi întâmple”

Alte două trenuri de metrou Metropolis vor ajunge la București. Ele vor fi testate intensiv, apoi repartizate Magistralei 5

Partenerii noștri