Live

Tarom: Primele aeronave Boeing 737 Max, care vor moderniza flota companiei naționale, vor ajunge în august 2025

Data publicării:
TAROM deţine în prezent o flotă de 18 aeronave. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Profimedia Images

Tarom a anunţat că primele două aeronave Boeing 737 Max care vor marca începutul modernizării flotei companiei naţionale vor fi livrate în august 2025, informează News.ro.

Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - Tarom a anunţat semnarea Scrisorilor de Intenţie, dupa primirea avizului Consiliului de Administraţie şi a Adunării Generale a Acţionarilor, pentru achiziţionarea a două noi aeronave Boeing 737 Max, în leasing, cu livrare în august 2025.

„Demersul face parte din planul de redresare al companiei ce vizează, în principal, reînnoirea flotei, măsuri de optimizare comercială (lansarea orarului de vară 2024, care are în vedere deservirea mai bună a rutelor pieţei interne şi creşterea gradului de folosire al actualelor aeronave), susţinerea participării României la evenimentele sportive majore ale anului 2024, măsuri de eficienţă organizaţională şi măsuri de optimizare a costurilor”, transmite compania într-un comunicat de presă.

Livrarea primelor două noi aeronave, în 2025, face parte din planul asumat pe termen lung pentru modernizarea şi dezvoltarea companiei.

„Performanţele operaţionale din ultimele luni ale lui 2023 care au contribuit la consolidarea fluxului de fonduri proprii generate de companie, au convins atât Adunarea Generala a Actionarilor Tarom, care a avizat semnarea scrisorilor de intenţie, cât şi Consiliul Concurenţei care este implicat în validarea îndeplinirii de către companie a măsurilor compensatorii necesare pentru a preîntâmpina denaturarea mediului concurenţial din industria aviatică, odată cu primirea ajutorului de stat în februarie 2020”, mai arată compania.

Prin securizarea celor două aeronave, care va fi formalizată prin contractele de leasing, condiţiile solicitate de Comisia Europeană pentru aprobarea ajutorului de stat pentru restructurare vor fi fost îndeplinite. Comisia a fost informată despre concluzionarea discuţiilor privind cele două aeronave şi implicit despre securizarea aportului de capital propriu al Tarom, ca parte a planului de restructurare.

„De asemenea, au fost clarificate ultimele întrebări ale Comisiei cu privire la planul de redresare, varianta actualizată al acestuia fiind trimisa la Bruxelles prin intermediul Ministerului Transporturilor şi al Consiliului Concurenţei. În acest moment TAROM intră in linie dreapta în procedura de aprobare de către Comisia Europeană a planului de redresare al companiei, îndeplinind condiţiile necesare pentru a beneficia de ajutorul de restructurare”, menţionează compania.

Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - Tarom a fost înfiinţată în anul 1954 şi îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea Ministerului Transporturilor, fiind membră a Alianţei SkyTeam din 25 iunie 2010.

Transportatorul Naţional al României deţine o flotă de 18 aeronave.

Editor : M.I.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

TAROM își modifică temporar politica de bagaje. Ce echipamente sportive pot fi transportate gratuit în sezonul de iarnă

Boeing a reluat producţia avionului 737 MAX, după o grevă de şapte săptămâni

VIDEO. TAROM a scos din serviciu patru aeronave A318. Două sunt tăiate în fața hangarului de la Otopeni

Incendiu de proporții în Mehedinți: sute de hectare au fost mistuite de flăcări. Autoritățile intervin și cu două aeronave Spartan

Partenerii noștri