Live

Stații CFR cu toalete imposibil de folosit și fără apă potabilă. Angajații atârnă mâncarea de tavan

Data publicării:

Greu pentru călători, dar la fel de greu este și pentru angajații din stațiile CFR, între Craiova şi Drobeta Turnu Severin. Construite în urmă cu zeci de ani, multe din clădiri sunt aproape ruine. Pe magistrala 900, una dintre cele mai circulate linii din România, apă potabilă curge în doar trei staţii, dar băile nu pot fi folosite în niciuna. De dotări moderne... e clar că nici nu poate fi vorba.

Halta Gura Motrului - un important nod feroviar din Oltenia. 47 de trenuri trec zilnic pe aici. Printre ele, 17 trenuri de călători, unele chiar internaţionale. Călătorii, și-așa puțini, sunt puși pe fugă de priveliștea dezolantă. Dar cel mai greu le e angajaților CFR care lucrează aici.

Daniel Burchel, vicepreşedinte Sindicatul Naţional „Unitatea Feroviară”: E o singură fântână din zona peronului care este nefuncţională de mai bine de 10 ani. O altă sursă de apă în staţie nu există.

Și nici grupuri sanitare nu sunt. Singurele toalete sunt vechi de zeci de ani. Decât să riști să cadă peste tine, mai bine te abții.

Femeie: Astea-s condiţiile, ce să facem. Cum sunt, aşa le respectăm.

Ne continuăm călătoria spre Drobeta-Turnu Severin. Următoarea staţie - Butoeşti. Aici, doar steagurile noi care flutură pe peron dau de înţeles că staţia CFR încă funcţionează. Fântânile cu apă potabilă sunt doar un număr de inventar, grupurile sanitare sunt greu de folosit, iar sala de aşteptare este o ruină. Fără geamuri.

Bărbat: Murdare, uşile nu se închid, câinii intră înăuntru...

Femeie: Nu este toaletă. Foarte murdare, insalubre.

Nu au mai mult noroc nici cei care călătoresc pe ruta Craiova - Târgu Jiu. Din cele 30 de staţii de pe cele două rute, doar 18 au grupuri sanitare funcţionale. Apă potabilă găseşti doar în patru.

Daniel Burchel, vicepreşedinte Sindicatul Naţional „Unitatea Feroviară”: Eu lucrez aici, în Halta Gura Motru, din martie 2001 şi nu-mi aduc aminte, în afară de aducerea acelui WC ecologic pe care l-aţi văzut cum arată şi n-a fost decolmatat niciodată, nu a fost făcută nicio investiţie. În Birourile de Mişcare stăm cu pungile de mâncare agăţate în tavan pentru că sunt şoareci şi şobolani.

CFR promite, însă, că 47 de staţii vor fi modernizate în următoarele 12 luni. Numai pe ruta Craiova - Drobeta Turnu Severin - Caransebeş ar urma să fie investite peste 50 de milioane de lei.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vucic spune că nu va ceda în fața protestelor izbucnite după prăbușirea acoperișului gării de la Novi Sad: „Nu-mi pasă deloc”

Europa, acaparată de greve de călătorie. Pe ce aeroporturi vor fi afectate zborurile și ce trenuri vor avea întârzieri 

Fostul ministru al construcţiilor din Serbia, reținut în ancheta privind prăbușirea gării din Novi Sad, a fost eliberat

Traficul feroviar, blocat 4 ore la Balota din cauza locomotivei trenului IRN 79 Arad - București. Întârzieri de până la 240 de minute

Partenerii noștri