Live

Sindicatul drumarilor din CNAIR: Am ajuns să întreţinem 50 de kilometri de şosea cu trei muncitori

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Inquam Photos

Câteva sute de reprezentanţi ai sindicatului drumarilor „Elie Radu”, care reuneşte angajaţi din Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), au protestat miercuri, timp de trei ore, în faţa sediului Ministerului Transporturilor, reclamând situaţia salarială a angajaţilor, lipsa personalului şi faptul că societatea nu are încă un buget aprobat pentru acest an.

În acest moment, drumarii nu sunt consideraţi lucrători în construcţii. Vrem recunoaşterea faptului că şi noi suntem constructori, pentru a putea beneficia de salariul de 3.000 de lei minim brut, aşa cum prevede OUG 114/2018 pentru cei din construcţii. Noi avem minimum 2.150 de lei”, a afirmat Elena Răileanu, liderul sindicatului.

Ea a arătat că drumarii nu beneficiază nici de facilităţile fiscale din OUG 114.

Am adus oameni din toată ţara să-şi arate nemulţumirea. Aceşti oameni nu au Crăciun, nu au Paşte, suntem pe drum atunci când dumneavoastră vreţi să vă duceţi în vacanţă. Să vă asigurăm condiţii de circulaţie normală”, spune liderul sindical.

Din aceste cauze, CNAIR se confruntă cu plecări masive ale muncitorilor spre sectorul construcţiilor, unde primesc salarii cu mult mai mari.

Avem 7.000 de salariaţi, din care doar 2.977, adică 47%, sunt muncitori. Este groaznic, pentru că muncitorii pleacă în sectorul privat, al construcţiilor, şi rămânem fără oameni. Am ajuns să administrăm şi să întreţinem un drum cu trei muncitori la 50 de kilometri. Înseamnă să faci reparaţii, colmatări, desfundări de şanţuri, podeţe, reparaţii poduri. E imposibil de administrat”, a continuat Răileanu.

Prezent la protest, Dumitru Costin, preşedintele Blocului Naţional Sindical (BNS), unde este afiliat sindicatul Drumarilor „Elie Radu”, a declarat, pentru AGERPRES, că este inadmisibil ca CNAIR să nu aibă un buget aprobat pentru acest an, la mijlocul lunii iulie.

Am intrat deja în a doua parte a lunii iulie, iar această companie nu are bugetul aprobat. Această companie stă într-un ping-pong între Guvern, Ministerul Transporturilor şi Ministerul de Finanţe. Nu este în regulă. Peste câteva zile expiră contractul colectiv de muncă şi nu putem face o negociere colectivă pentru că nu există un buget aprobat. Ne milogim, ne rugăm, ca unii să-şi facă treaba acolo unde sunt”, a spus Costin.

Acestea sunt consecinţele multor ani de conducere sub toate culorile politice, în care fiecare a avut grijă să îşi recompenseze propria clientelă. Fiecare ciclu de acest gen a mai adăugat nişte personaje în structura de personal a companiei”, a explicat sindicalistul.

Soluţiile pe care acesta le-a discutat cu Răzvan Cuc au vizat regândirea întregii politici de resurse umane, întrucât în cazul departamentului de execuţie s-a înregistrat deficit de personal, iar angajaţii actuali sunt cei mai prost plătiţi. Conform sindicalistului, ministrul Transporturilor le-a promis protestatarilor că va găsi soluţii în ceea ce priveşte posturile şi remunerarea corectă a angajaţilor. De asemenea, conform lui Dumitru Costin, ministrul va lua în calcul restructurarea angajaţilor în zona administrativă.

În acest context, sindicaliştii din CNAIR avertizează că există pericolul declanşării unor greve, în cazul în care bugetul companiei nu va include creşteri salariale.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Luni se deschide circulația pe segmentul Dumbrava – Mizil din autostrada A7

Azi se deschide circulaţia pe A7 între Buzău și Focşani

300 de angajaţi ai șantierului naval Damen Mangalia vor fi disponibilizați. Reacția sindicatului

Georgienii au ieșit din nou în stradă și promit să reziste până la căderea guvernului care le-a frânt visul european

Partenerii noștri