Live

Șeful de la Autostrăzi vrea bani în plus pentru performanțele sale

Data actualizării: Data publicării:

Consiliul de Administrație al Companiei de Autostrăzi și Drumuri Naționale a discutat luni posibilitatea de a plăti bani în plus directorului general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), pe lângă salariul acestuia de 4.700 – 7.000 de euro lunar, pe criterii de ”performanță”.

Performanțele directorului general CNAIR, Ștefan Ioniță, care l-ar îndreptăți pe acesta să primească mai mulți bani pe lângă salariul său, sunt neclare. În ultimii 2-3 ani compania nu a predat circulației niciun kilometru de autostradă, licitațiile stau blocate și contestate, contractele semnate nu demarează, constructorii cer sute de milioane de euro daune iar majoritatea drumurilor naționale și autostrăzilor sunt găurite.

Cu toate acestea membrii CA CNAIR s-au întrunit luni să aprobe, printre altele, luni o metodologie de evaluare a îndeplinirii indicatorilor de performanță ai Directorului General și modul de calcul al componentei variabile, potrivit documentelor deținute în exclusivitate de Digi24.ro.

Decizia însă a fost amânată pentru o ”ședință viitoare”, deoarece membrilor CA nu li s-ar fi pus la dispoziție toate documentele. Trebuie spus că CA CNAIR este alcătuit din persoane controversate, specialiști în sinecuri calde în aparatul de stat. Este vorba de șefa CA, Georgeta Bumbac, Adrian Mlădinoiu, fost aghiotant la liderului PSD, Liviu Dragnea, și angajat SPP și de Narcis Neaga, consilier al ministrului Transporturilor, Lucian Șova, și director al CNAIR exact în perioada în care au fost puse bazele scufundării lotului 3 din autostrada Sibiu Orăștie. Neaga a fost directorul care a luat mai multe decizii nefericite privind această autostradă, printre care rezilierea contractului de consultanță și deschiderea traficului, deși lucrările nu erau încheiate.

Are dreptul Ștefan Ioniță la plăți variabile, în funcție de performanța sa, chiar presupunând că aceasta există? Potrivit OUG 51 din 2013, salarizarea unui director executiv include o componentă fixă și una variabilă. Ultima se acordă însă doar dacă numirea sa a urmat procedurile de selecție prevăzute în OUG 109, a guvernanței corporative. Nu este cazul lui Ștefan Ioniță.

Dealtfel, actul normativ care menționează posibilitatea acordării plăților variabile, pe lângă cele fixe, se numește a ”guvernanței corporative”. Numirea administrativă a unui director prin decizie politică, în absența oricărui concurs, numai politică corporativă nu poate fi considerată.

Componenta fixă a salariului nu poate depăși șase salarii medii brute pe ramura în care lucrează, adică Transporturi, spune OUG 51. Cum în luna ianuarie 2018 salariul mediu brut pe ramura Transporturi era de 3.630 lei rezultă că salariul lui Ioniță poate ajunge la 21.780 lei pe lună, respectiv 4.683 euro. În realitate însă, el ar câștiga echivalentul în lei a șapte mii de euro, informează surse neoficiale din cadrul companiei. Diferența poate fi asigurată, spre exemplu, de ore suplimentare prestate de acesta sau de sporuri de fonduri europene.

El nu are dreptul însă și la o componentă variabilă pe lângă salariul încasat deoarece nu este selectat prin metodologia prevăzută de OUG 109 din 2011, a guvernanței corporative a întreprinderilor publice.

De ani buni toți miniștrii Transporturilor nesocotesc prevederile legale care îi obligă să demareze proceduri de selecție prin concurs ai managerilor de la companiile publice. Printre acestea și CNAIR. Actualul director general a fost numit la șefia CNAIR în ianuarie 2017 și de atunci i s-a prelungit ilegal contractul de interimat în mai multe rânduri, anume în iulie și noiembrie 2017 și ianuarie 2018.

Legea nu permite decât cel mult zece luni de interimat. În cazul în care au fost delegate atribuții de conducere a întreprinderii publice către directori, iar postul/posturile de director rămâne/rămân vacant/vacante, consiliul de administrație poate desemna un director provizoriu până la finalizarea procedurii de selecție, potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgență. Durata mandatului este de 4 luni, cu posibilitatea prelungirii acestuia, pentru motive temeinice, până la maximum 6 luni”, spune art.64 din OUG 109.

La momentul numirii sale Ministerul Transporturilor a anunţat că Ioniță va ocupa această funcţie până la finalizarea procedurii de selecţie a conducerii, prevăzută de Ordonanţa de Guvern 109/2011. Un an de zile nu i-a fost suficient Ministerul Transporturilor pentru a organiza procedura legală.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Luni se deschide circulația pe segmentul Dumbrava – Mizil din autostrada A7

Azi se deschide circulaţia pe A7 între Buzău și Focşani

Câți kilometri de autostradă și drum expres are acum România, după deschiderea unei noi secțiuni din A1

Grindeanu: „Dorinţa mea nu este neapărat de a continua la Ministerul Transporturilor”

Partenerii noștri