Live

Scandal la metrou între sindicat și Metrorex: Spaţiile comerciale din staţii au rămas în beznă

Data publicării:

Spaţiile comerciale din staţiile de metrou au rămas în beznă de azi. O parte dintre investitori au închis şi au protestat în Piaţa Unirii împotriva şefilor regiei, pe care-i acuză de abuz. Metrorex contestă valabilitatea contractelor de închiriere şi vrea să organizeze licitaţie pentru recuperarea lor. Patronii şi sindicatul susţin că toate actele sunt valabile! Cazul va fi rezolvat de instanţă.

Beznă la merdenele, beznă la portocale, beznă peste tot. Metrorex contestă contractele de închiriere pe care patronii magazinelor le-au încheiat cu Sindomet Servcom, firma sindicatului de la metrou. După repetate ameninţări reciproce, Metrorex a tăiat utilităţile tuturor spaţiilor comerciale din staţiile de metrou.

Patronii și angajați sunt prinși la mijloc în războiul din sindicatul angajaților de la metrou (USLM) și Metrorex:

  • Am înţeles că nu s-au înţeles la negocieri. Nu ştiu care-i problema.
  • Nu ne-a spus nimic, nu ne-a venit nimic, nu ne-a anunţat nimic, nu ne-a venit la mână nicio notificare. Stăm fără servici. Stăm fără muncă. Exact acum, de Sărbători, ne-a lăsat fără pâine!
  • Avem chiriile plătite la zi, avem utilităţile plătite. De ce ne-a oprit? Putea să vină să-şi exprime un punct de vedere, să vedem de ce.
  • Angajaţii au şi ei familii, au şi ei copii.
  • Nu poţi să stai. Sunt bani investiţi, sunt angajaţi care trebuiesc plătiţi, sunt multe probleme. Sunt chiriile plătite la zi. Aşteptăm o opinie a instanţei. O să închidem. Ce se poate face cu un angajat când nu mai are de lucru? Şomaj! Să plătească statul şomaj, dacă e mai bine aşa.

Emil Chira, membru Asociaţia Comercianţilor: Într-o ţară civilizată există instanţe judecătoreşti care pot decide ceea ce se întâmplă. Nu se pot face măsuri abuzive.

Constantin Dumitrică, vicepreşedinte USLM: Vorbim de circa 331 de magazine, în metrou. Personal cred că sunt peste 1.500 de aşa-zişi patroni şi angajaţi. Să vedem, cineva o să răspundă pentru asta.

Conducerea Metrorex n-a avut, până în acest moment, nicio reacţie la protestul comercianţilor.

Ministrul Transporturilor, Lucian Şova, a anunţat, în urmă cu două săptămâni, într-o declaraţie de presă, că firmele care au avut închiriate spaţii comerciale la metroul bucureştean în baza unui contract care a expirat au refuzat să părăsească aceste spaţii, iar în aceste condiţii au fost notificate, în urmă cu două zile, în legătură cu faptul că vor fi debranşate de la utilităţi. Şova reclamă şi faptul că Metrorex pierde milioane de lei în favoarea firmei sindicatului care încheie aceste contracte.

„Ceea ce nu spun liderii de sindicat care astăzi practic ameninţă cu greva, nu Mministerul Transporturilor, ci sutele de mii de călători bucureşteni, este că cea mai dureroasă problemă pe care au ridicat-o întotdeauna la întâlnirile pe care le-am avut este cea legată de expirarea contractului cu spaţiile comerciale din staţiile de metrou. Acest contract a fost încheiat în 2003. În 2017, la expirarea sa, AGA a decis organizarea unei noi licitaţii. Cu toate acestea, în septembrie 2017, aceeaşi AGA a decis prelungirea acestui contract cu încă un an. Acest an a expirat. Iar în 2018 AGA, pentru că AGA este reprezentată de către Ministerul Transporturilor, a luat decizia de a constata expirarea acestui contract şi evacuarea spaţiilor comerciale şi deschiderea unor proceduri competitive care niciodată nu au fost făcute în vederea închirierii spaţiilor comerciale din metrou. Cu toate acestea, comercianţii din staţiile de metrou nu au părăsit spaţiile, astfel încât acum două zile, am luat decizia împreună cu conducerea Metrorex de a-i notifica privind sistarea furnizării de utilităţi, pentru că altfel nu se poate să eliberăm aceste spaţii şi nu putem deschide alte proceduri de licitaţie”, a afirmat Lucian Şova miercuri seară.

Ministrul Transporturilor a prezentat şi veniturile pe care Sindomed, firma sindicatului de la metrou despre care Şova susţine că este condusă de liderul sindical Ion Rădoi, le are de pe urma închirierii spaţiilor comerciale, în ultimii patru ani: 2.800.000 de lei, din care partea Metrorex 700.000 de lei în anul 2015, 2.900.000 lei din care 734.000 de lei partea Metrorex în anul 2016 şi 3.000.000 de lei, din care 796.000 de lei pentru Metrorex anul trecut.

În ceea ce priveşte veniturile din chiriile spaţiilor comerciale pentru anul acesta, până acum aceste spaţii au adus venituri de 2.376.000 de lei, din care Metrorex a primit 855.000 de lei, a precizat ministrul Transporturilor.

„Aceste calcule conduc la următoarele preţuri pe metru pătrat pe an: în 2015 - 495 de lei pe an pe metru pătrat în staţie de metrou bucureştean pentru un spaţiu comercial, în 2016 - 500 de lei pe an, în 2017 - 521 de lei pe metru pătrat pe an, în 2018 - 409 lei pe metru pătrat pe an. Toate aceste lucruri au condus ca împreună cu conducerea Metrorex să adoptăm decizia de a negocia foarte ferm acest nou contract colectiv de muncă pentru că, dincolo de gravele deficienţe pe care le-am constatat în exploatarea spaţiilor comerciale care pot constitui o sursă importantă de venituri pentru Metrorex, este vorba şi de mai mult de atât”, a mai spus Lucian Şova.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

300 de angajaţi ai șantierului naval Damen Mangalia vor fi disponibilizați. Reacția sindicatului

Incident grav la metrou. Circulație afectată între staţiile Gara de Nord 1 - Obor şi Dristor 2 –Iancului, din cauza unei şine rupte

Lider de sindicat, despre bugetari: „Un etaj întreg vine la muncă după ora 10:00. Am văzut cea mai mare expoziţie de poşete de top”

La Salonic se inaugurează sâmbătă metroul, după 20 de ani de așteptare și multe descoperiri arheologice. Unele vor fi expuse

Partenerii noștri